Cei 61 de milioane de alegători din Turcia au început, duminică, să voteze pentru a-și alege primarii, într-un scrutin care va servi drept test pentru administrația președintelui Recep Tayyip Erdogan, care intenționează să recupereze „comoara națională”, Istanbulul. 

Secțiile de votare s-au deschis în două etape, mai întâi în estul țării și apoi, o oră mai târziu, în vestul țării, inclusiv la Istanbul și Ankara, la ora 08:00 (05:00 GMT), potrivit AFP preluat de HotNews.

În vârstă de 70 de ani, Erdogan s-a implicat total în campanie alături de candidații partidului său, AKP (islamo-conservator), organizând până la patru reuniuni pe zi și împărțind în fiecare seară iftar, masa de rupere a postului Ramadanului.

El stă mereu alături de candidatul său pentru Istanbul, un fost ministru necarismatic, Murat Kurum, al cărui portret apare de obicei flancat de al său pe bannerele electorale.

Care este princiapala teamă a alui Erdogan?

Obiectivul este de a compensa „afrontul” din 2019 prin detronarea primarului Ekrem Imamoglu, o figură a opoziției care i-a luat principalul și cel mai bogat oraș al țării și care, dacă va fi reales pe malul Bosforului, va fi favorit pentru a prelua șefia statului în 2028.

Sâmbătă, în ajunul alegerilor, Erdogan a organizat trei întâlniri la Istanbul, fostul Constantinopol, descris ca o „bijuterie” și „comoară națională”, unde a fost primar în anii 1990 înainte de a ajunge la putere.

El a insistat încă o dată asupra deficiențelor, în opinia sa, ale lui Imamoglu, pe care l-a prezentat ca pe un om ambițios și puțin preocupat de orașul său, un „primar cu jumătate de normă” obsedat de președinție.

„Istanbulul a fost abandonat la soarta sa în ultimii cinci ani. Noi aspirăm să îl salvăm de la dezastru”, a declarat el înainte de a merge să se roage la moscheea Sfânta Sofia.

La sfârșitul săptămânii, sondajele îl dădeau pe primarul în exercițiu în frunte. În mai 2023, însă, acestea preziseseră o înfrângere prezidențială pentru Erdogan, care a fost totuși reales cu 52% din voturi.

Citește și Klaus Iohannis, felicitări pentru Erdogan, reales în funcție: Aştept cu nerăbdare să continuăm cooperarea strânsă, bazată pe Parteneriatul Strategic

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here