Panică pe aeroportul din Strasbourg din cauza unei alerte cu bombă. Mai multe avioane au fost oprite pe pistă, iar pasagerii nu sunt lăsați să coboare până când autoritățile nu vor stabili dacă alarma este reală sau nu.
Printre avioanele care au fost oprite pe pistă se află și o aeronavă care efectua cursa Bucureşti – Strasbourg, la bordul căreia se află mai mulți europarlamentari români.
Aceștia au fost anunțați de pilot că nu vor putea coborî, deoarece aeroportul din Strasbourg este vizat de o alertă cu bombă.
La bordul acestui avion se află mai mulţi europarlamentari, printre care Claudiu Târrziu, Gheorghe Piperea, Georgiana Teodorescu, Dan Barna.
De asemenea, şi social-democratul Lucian Romaşcanu s-ar afla la bordul aceleiași aeronave.