Directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a declarat joi, că alerta de cod roșu pentru caniculă din weekend ar putea fi prelungită până miercuri, 17 iulie. 

Directorul ANM a spus, într-o ședință la Palatul Victoria, că România trece printr-o situație fără precedent, fiind prima oară când codul roșu se aplică pe o arie atât de extinsă. Codul roșu de caniculă din 13 și 14 iulie vizează două treimi din suprafața țării, restul județelor având cod portocaliu.

„Avertizarea meteorologică de cod roşu vizează zilele de sâmbătă şi duminică, este vizată toată ţara sub avertizare cod roşu şi portocaliu. Ne aşteptăm ca în zonele avertizate de cod roşu, respectiv în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi Moldova, să consemnăm valori ale regimului de temperaturi la nivelul maximelor de 37 şi 41 de grade, iar codul portocaliu între 35 şi 40 de grade C. În zona litoralului vor fi 32-35 de grade Celsius”, a declarat Elena Mateescu, în cadrul videoconferinţei de la Palatul Victoria.

„Ceea ce este important, luni, marţi şi miercuri, echipa ANM ia în considerare să prelungească Codul Roşu, având în vedere menţinerea regimului de temperaturi la valori de 40-41 de grade, practic debutul săptămânii viitoare ar reprezenta vârful acestui episod de caniculă, persistent, intens şi extins în toată ţara”, a precizat directorul executiv al ANM.

„Vom actualiza zilnic aceste mesaje, din timp, de aceea am luat în considerare cu două zile înainte să emitem codul roşu, pentru că este o situaţie fără precedent, niciodată nu am avut un cod roşu la nivelul ariei de extindere, aşa cum este acum, cum arată harta pentru zilele de sâmbătă şi duminică. Luni, marţi şi miercuri, din nou atenţie, pentru că, cu siguranţă, vom prelungi acest cod”, a mai spus Mateescu.

Cod PORTOCALIU și galben de furtuni. Ce județe sunt vizate de fenomele meteo extreme, provocate de căldura extremă – HARTĂ 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here