Prezenta unui urs a fost semnalată, sâmbătă seara, în staţiunea Călimăneşti, pe malul râului Olt, informează Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Vâlcea. 

Reprezentanţii Jandarmeriei au precizat că animalul sălbatic a fost observat în zona Păuşa de către turiştii care se aflau într-o barcă de agrement pe râul Olt, echipajul de jandarmi trimis în zonă reuşind să-l alunge în pădurea din apropiere.”Imediat după primirea sesizării, jandarmii vâlceni s-au deplasat la faţa locului şi au intervenit rapid, folosind mijloacele acustice şi luminoase ale autospecialei de jandarmerie. Intervenţia promptă a acestora a reuşit să alunge animalul sălbatic înspre pădurea din zona Păuşa, prevenind astfel orice pericol iminent pentru locuitori. Echipajul de jandarmi va rămâne în zona pentru a monitoriza situaţia şi a se asigura că ursul nu se întoarce, menţinând în continuare siguranţa comunităţii”, a transmis purtătorul de cuvânt al IJJ Vâlcea, George Tacăle.Reprezentantul Jandarmeriei Vâlcea atrage totodată atenţia turiştilor şi locuitorilor din staţiunea vâlceană de pe Valea Oltului să evite să se apropie de animale sălbatice şi să anunţe de urgenţă autorităţile prin 112 dacă le observă în zonele rezidenţiale.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here