Este alertă în județul Prahova. S-a interzis consumul apei potabile după ce într-o localitate a fost contaminată cu un metal toxic.
Au fost instituite restricţii, joi, privind consumul de apă potabilă într-o localitate din județul Prahova.
HIDRO PRAHOVA S.A. a anunţat joi restricţii privind utilizarea apei pentru băut şi gătit în comuna Cocorăştii Colţ. Direcția de Sănătate Publică a semnalat valori depăşite ale arsenului în apa potabilă.
”HIDRO PRAHOVA S.A. ia această măsură în urma anunţului de către Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Prahova, instituţie care asigură controlul parametrilor de calitate ai apei potabile prin monitorizarea de audit, care informează prin procesul verbal nr. 376-377 din data de 17.05.2023, că pe raza teritorială a comunei Cocorăştii Colţ s-au găsit valori depăşite ale arsenului în apa potabilă”, a transmis compania.
Apa nu poate fi folosită pentru băut şi gătit, dar va putea fi folosită pentru spălat şi alte folosinţe care nu determină contaminarea alimentelor, cât şi pentru evacuarea apelor uzate menajere, precizează HIDRO PRAHOVA, potrivit ziarulincomod.ro.
Societatea va asigura necesarul de apă potabilă prin utilizarea containerelor tip IBC în zonele afectate.
În acest sens, societatea HIDRO PRAHOVA S.A. asigură că vor fi prelevate constant probe de apă, care vor fi analizate în vederea asigurării gradului de potabilitate al acesteia, conform reglementărilor în vigoare.
CE ESTE INTERZIS ÎN CAZUL CONTAMINĂRII APEI POTABILE CU ARSEN
Arsenul poate să determine cancer de piele, de vezică urinară, rinichi, plămâni, iar consumul de apă pe o perioadă lungă de timp poate determina toate aceste efecte.
Apa poate fi folosită la spălat, dar nicidecum la gătit, avertiza DSP Prahova în decembrie 2022.
Apa nu trebuie consumată pentru băut și pentru gătit, când se face o supă, de exemplu, pentru că se poate concentra arsenul prin fierbere.
Apa poate fi folosită în scop menajer, spălat sau pentru evacuarea apelor uzate, a mai precizat DSP Prahova.
Arsenul nu este același lucru cu arsenicul. Cunoscuta otravă (șoricioaică) este un compus chimic un trioxid obținut din metalul toxic Arsen.
Probleme cu apa potabilă în județul Prahova au mai fost la sfârșitul anului trecut, tot din cauza furnizorului HIDRO PRAHOVA. Populația a fost sfătuită și atunci să nu bea apă de la robinet și să nu o folosească nici la gătit după contaminarea tot cu arsen. În 16 decembrie 2022, DSP a anunțat că apa potabilă în comuna Mănești a fost contaminată cu arsen, un metal greu, periculos pentru sănătate, după ce au luat probe și au fost confirmate rezultatele analizelor.
„Au fost constatate depășiri ale acestor parametri peste concentrația admisă în legea apei potabile, 19,10 micrograme cam cea mai mare valoare la ultima analiză realizată acum câteva zile, concentrația maximă fiind de 10 micrograme”, anunța DSP Prahova în decembrie 2022.