Alex Ferguson a plâns de bucurie când Scoţia s-a calificat la Euro

Sir Alex Ferguson a declarat, într-un interviu pentru The Independent, că a plâns atunci când naţionala Scoţiei s-a calificat la Campionatul European după ce portarul David Marshall a apărat o lovitură de departajare a Serbiei la baraj. “Când Serbia a marcat în ultimul minut, mi-am spus: Dumnezeule, în prelungiri nu aveem nicio şansă. Însă când am văzut cum a apărat Davie Marshall şi că toată lumea sărea de bucurie, am plâns. A fost fantastic. Sunt sigur că jumătate de ţară s-a uitat la meci în acea seară. Ne vom aminti mereu reacţia lui Davie Marshall”, a spus Ferguson. Scoţia s-a calificat la Euro-2020 în data de 12 noiembrie, când a câştigat finala barajului cu Serbia în urma loviturilor de departajare, scor 6-5. La Campionatul European, Scoţia va juca în grupă cu Anglia, Croaţia şi Cehia. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here