Senatul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a decis, marți, suspendarea profesorului universitar Alfred Bulai de la toate activitățile didactice și din toate funcțiile pe care le deținea în cadrul instituției. Decizia a fost luată la propunerea rectorului SNSPA, Remus Pricopie, în urma unei analize detaliate în Consiliul de Administrație al Universității.
„Marţi, 30 iulie 2024, Senatul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a aprobat, la propunerea rectorului SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, după analiză în Consiliul de Administraţie al universităţii, în conformitate cu art. 109, alin. (4) din Carta SNSPA, suspendarea prof. univ. dr. Alfred Bulai de la activităţile didactice, precum şi din toate funcţiile pe care le ocupă, director al Departamentului de Sociologie al Facultăţii de Ştiinţe Politice, membru al Consiliului Facultăţii de Ştiinţe Politice şi membru al Senatului SNSPA, pe perioada derulării procedurii de cercetare a Comisiei de Etică a SNSPA”, au informat reprezentanţii SNSPA într-un comunicat remis presei.
SNSPA precizează că nu a fost depusă niciodată o plângere la adresa profesorului Alfred Bulai la Decanatul Facultăţii de Ştiinţe Politice, la Comisia de Etică a SNSPA sau la alte instanţe din interiorul SNSPA.
„Îi rugăm pe cei care susţin că “se ştia” să se adreseze instituţional către SNSPA sau către orice altă instituţie a statului român (poliţie, procuratură etc.), pentru a clarifica acest aspect, în “cazul Bulai” sau orice alt posibil caz”, se arată în comunicat.