Alimente care te energizează mai tare decât cafeaua. Trebuie să le introduci în alimentația ta, te vor menține în formă pentru întreaga zi. Iată despre ce este vorba. Bananele, o sursă de energie, ideale la micul dejun

Bananele conțin carbohidrați complecși, pentru o creștere constantă a zahărului din sânge, precum și o gamă de vitamine B, pentru creșterea energiei. Însoțite sau nu de o cafea, bananele ar trebui să facă parte din micul dejun, pentru a te menține energic toată ziua.

Spanacul, alimenti anti-oboseală

Nivelurile scăzute de fier te vor menține obosit, indiferent de câtă cafea bei. Legumele cu frunze verzi, cum ar fi spanacul, sunt pline de fier. Combină-le cu o sursă de vitamina C, cum ar fi apa cu lămâie, pentru a crește absorbția fierului.

Fasolea și leguminoasele se digeră lent și te mențin energic întreaga zi

Carbohidrații cu digerare lentă găsiți în fasole și leguminoase se traduc prin niveluri susținute de energie pe tot parcursul zilei. De asemenea, fasolea și leguminoasele sunt bogate în fier și vitamine B, ce ajută la combaterea oboselii.

Ciocolata neagră conține teobromină, o substanță cu efect energizant

Ai citit bine: ciocolata! Compușii de teobromină din ciocolată sunt cei care îi conferă calități energizante. Alege o ciocolată cu cel puțin 70% cacao (sau alege pudră de cacao neîndulcită) pentru cel mai scăzut conținut de zahăr și cele mai mari efecte de stimulare a energiei.

Cireșele îți asigură un somn odihnitor

Dacă te trezești obosit, poate ar trebui să-ți evaluezi calitatea somnului. Un somn bun și odihnitor poate face minuni pentru nivelul de energie. Cireșele sunt o sursă naturală de melatonină, ajutându-te să adormi ușor, la ora potrivită, și să ai un somn neîntrerupt și odihnitor toată noaptea.

Iaurtul, sursă de probiotice și vitamine B, îți dă energie

Dintre toate super-alimentele, iaurtul este vedeta. O sursă de proteine și de minerale care stimulează energia, iaurtul (de preferință simplu, neîndulcit) reprezintă o modalitate cremoasă și delicioasă, fără cofeină, de a te energiza. De asemenea, iaurtul conține probiotice, care ajută la producerea vitaminelor B în intestin, necesare pentru producerea de energie.

Somonul îți stabilizează nivelul de energie

Bogat în acizi grași omega-3, ideali pentru inimă,  și a unui coeficient de proteine ​​impresionant, somonul te menține sătul pentru mai mult timp, stabilizând nivelul de energie pe tot parcursul zilei.

Cerealele integrale, ideale, dacă vrei să te simți energic

De la orez brun la mei, la grâu integral și la quinoa, cerealele integrale te vor menține energic  pe tot parcursul zilei, datorită vitaminelor B și carbohidraților complecși cu eliberare lentă.

Castraveții te mențin hidratat, deci, energic

Deshidratarea poate provoca oboseală gravă. Asigură-te că bei multă apă pe parcursul zilei și alege alimente cu conținut ridicat de apă. Castraveții crocanți sunt ideali, fie că sunt folosiți ca atare sau adăugați în salate.

Ouăle conferă energie

Ouăle sunt alimente în urma cărora organismul eliberează energie mai lent și pe o durată mai lungă de timp. De aceea, ouăle sunt o sursă bogată de energie. Un ou conține 15% din aportul zilnic recomandat de vitamina B2 sau de riboflavină cum se mai numește, care ajută la furnizarea de energie pentru întreaga zi.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here