Printre cei mai renumiți dar și de temut luptători ai antichității erau în mare parte vegetarieni, sau cel mult lacto-vegetarieni, cu un consum ocazional de carne. Cel puțin asta arată noile cercetări, mai ales pe rămășițele gladiatorilor din arenele romane.
Atunci când ne gândim la războinici, ne vine în minte automat o dietă bazată în mare parte pe carne și ouă, sau mai bine zis proteină animală. Acest stereotip intrat deja în imaginariul publicului larg privind războinicii antici a fost încurajat și de producțiile cinematografice, care în mare parte oferă clișee de luptători cu trupuri de body-builderi moderni care participau la festinuri unde se găseau doar bucăți uriașe de carne.
Cercetările, începând cu anii 90, privind alimentația populațiilor antice, inclusiv a clasei războinicilor, schimbă însă total stereotipurile privind alimentația acestora. Unul dintre cele mai interesante studii care efectiv schimbă mullte dintre lucrurile care se știau despre faimoșii gladiatori a fost realizat de o echipă de cercetare a Universităţii de Medicină din Viena. Specialiștii austrieci au studiat un cimitir al gladiatorilor de lângă Efes, Turcia de astăzi.
Medicamentul natural al dacilor. Strămoșii foloseau această plantă pentru tratarea infecțiilor grave
Într-un mormânt comun au fost descoperite oasele a 67 de gladiatori. Specialiștii au realizat analizele izotopice pe oasele descoperite tocmai pentru a reconstitui, măcar parţial, dieta acestora. Iar rezultatele au fost uimitoare. Gladiatorii, pe care toți și-i imaginau consumând cantități mari de carne, erau de fapt în mare parte vegetarieni. Culmea, această dietă era bine controlată și ar fi fost de fapt secretul acestora în arenă. Studii privind alimentația altor războinici faimoși ai antichității confirmă același fapt: pe câmpurile de luptă se înfruntau lacto-vegetarienii.
Gladiatorul acel sclav cu statut aparte care lupta în arenă pentru distracția mulțimii, în Roma Antică, era un adevărat simbol al puterii, virilității și calităților marțiale. Luptele cu gladiatori atrăgeau mase uriașe de spectatori, fiind unul dintre cele mai populare și sângeroase totodată sporturi din Roma Antică. Majoritatea gladiatorilor erau foști prizonieri de război obligați să lupte în arenă. Erau de diferite origini, germani, celți, traci, africani, cam pe unde au purtat romanii războaie. Evident erau și gladiatori romani, în special din rândul celor care au fost vânduți sclavi din motive diferite. Pentru a lupta în arenă erau aleși cei care dovedeau o forță fizică aparte, o înclinație către război, chiar experiență dacă vorbim de prizonieri de război. Gladiatorii erau antrenați și cazați în școlile de gladiatori. Erau peste 100 de școli de gladiatori renumite în tot imperiul, pe lângă cele provinciale.
Deși aparent meniul unui astfel de luptător de elită era formată mai ales din proteine animale, în realitate școlile de gladiatori le pregăteau un meniu aparte, mai mult vegetarian. Și nu fiindcă ar fi fost supuși austerității. Din contră, un gladiator era un bun de preț, scump la achiție, costisitor la întreținere. Dar s-a constatat că acest meniu îi ajuta de fapt la creșterea masei musculare dar și la un anumit strat de grăsime în anumite zone ale corpului. Acel strat de grăsime îi ajuta să facă spectacol sângeros în fața publicului, dar fără leziuni grave. Tocmai fiindcă puțini își permiteau să piardă un gladiator în care investiseră atât. Pe scurt, erau multe tăieturi aplicate în zone cu strat adipos, care sângerau abundent uneori, dar fără să pună în pericole viața gladiatorului rănit.
Dacii, îndrăgostiți de brânză și usturoi, dar tot orzul era la putere
Și alte popoare antice, renumite pentru calitățile lor războinice avea ca bază a alimentației vegetalele, orzul în special. Celții, de exemplu. Aceste triburi care au dominat Europa Centrală și de Vest erau renumite pentru calitățile și furia lor războinică. De altfel sunt și cei care au jefuit Roma, la începuturile sale republicane. Tatuați, vopsiți, cu arme de fier bine realizate și trupuri puternice, războinicii celți strecurau teamă în rândurile inamicilor. Și în cazul lor, clișeele le atribuiau o alimentație bazată pe carne. Inclusiv în benzile desenate dedicate popoarelor celtice, faimoasele ”Asterix și Obelix”, războinicii celți preferau mistreții la frigare. În realitate așa cum arată studiile făcute de arheologii de la Basel, pe o așezare descoperită în zona industrială a orașului numită Basel-Gasfabrik, celții, la fel ca spartanii și gladiatorii Romei Antice, serveau în mare parte orz. Fierturi, terciuri, tot soiuri de variații alimentare legate de orz.
La acestea se adăugau produse din grâu, mei, fasole. Ouăle, lactatele aveau un rol minor în alimentația lor. În plus, carnea, inclusiv cea de câine, erau consumate doar ocazional. Dacii, un alt popor renumit pentru calitățile războinice, se pare că erau îndrăgostiți de lactate. Lucius Junius Moderatus Columella, agrimensor și matematician roman din secolul I d Hr, spunea că dacii erau numiți și „băutorii de lapte”, scrie adevarul.ro. Cel mai probabil îl serveau și sub formele de lapte prins, lapte acru, dar mai ales brânză. Usturoiul era deasemenea condimentul preferat al dacilor. Ca și în cazul celorlalte popoare antice, și dacii se bazau zilnic pe o fiertură din care nu lipsea orzul sau meiul. Erau un fel de terci cu de toate, în care adăugau spanac, lobodă, ciuperci, uneori ouă și evident, nu lipsea usturoiul.
