Alţi 2 cetăţeni români daţi dispăruţi în urma inundaţiilor din Valencia au fost identificaţi printre decedaţi, a anunţat Ministerul de Externe. Până în prezent, au fost confirmate patru decese ale unor români, alţi şapte cetăţeni români fiind în continuare dispăruţi.
”În continuarea comunicărilor privind situaţia cetăţenilor români din Comunitatea Valenciană – Regatul Spaniei afectaţi de inundaţii, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informaţiilor transmise de către autorităţile spaniole, alţi doi cetăţeni români semnalaţi iniţial ca fiind dispăruţi au fost identificaţi ca fiind decedaţi. Ministerul Afacerilor Externe transmite condoleanţe familiilor îndoliate”, a transmis MAE, într-un comunicat de presă transmis vineri seară.
Noi inundații în Spania. Mașini luate pe sus de aluviuni, în Catalonia VIDEO
Până în prezent, în urma fenomenelor meteorologice care au afectat Spania, 4 cetăţeni români au decedat şi 7 cetăţeni români sunt în continuare dispăruţi.