Ambasada Chinei în Ucraina a început să-şi evacueze cetăţenii, relatează BBC. Ambasada a anunţat că primul grup organizat a plecat luni, presa de stat afirmând că aceştia sunt studenţi chinezi de la Kiev, care se îndreptau spre Moldova.
Potrivit lui Stephen McDonell de la BBC, faptul că China îşi evacuează cetăţenii doar acum ar putea însemna mai multe lucruri. O posibilitate este că Beijingul a considerat iniţial că este important să nu supere Rusia prematur. O alta că China ar fi putut crede că Rusia va cuceri Ucraina atât de repede încât nu ar fi nevoie de oameni să plece. Şi o altă posibilitate mai îngrijorătoare este aceea că China a calculat că invazia Rusiei va fi tot mai rea. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].