O ambulanță care se deplasa pe DN 66 în județul Hunedoara s-a răsturnat în afara părții carosabile. Şoferul şi cei trei pasageri au fost răniţi şi duşi de urgenţă la spital. Poliţia a deschis dosar penal. 

O ambulanţă privată, care se deplasa pe DN 66 în judeţul Hunedoara, s-a răsturnat la marginea drumului. Şoferul şi cei trei pasageri au fost răniţi şi duşi de urgenţă la spital. Poliţia a deschis dosar penal.

”La data de 24 mai 2024, în jurul orei 11:20, un bărbat de 59 de ani, din comuna Ghelari, în timp ce transporta pe DN66, pe raza oraşului Călan, cu o ambulanţă privată 3 persoane, respectiv o femeie de 72 de ani şi doi bărbaţi, în vârstă de 54 şi de 64 de ani, toţi din Haţeg, a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se”, a transmis IPJ Hunedoara.  Cele 4 persoane implicate în accidentul rutier, conducătorul auto şi cei trei pasageri, au fost transportate  la U.P.U. Hunedoara, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. În cauză, poliţiştii au deschis dosar de cercetare penală şi urmează să stabilească împrejurările în care ambulanţa s-a răsturnat. 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here