Mai mulţi operatori economici care produc sau comercializează sucuri şi băuturi răcoritoare au fost amendaţi cu circa două milioane de lei de către comisarii de la Protecţia Consumatorilor, în urma unor controale tematice derulate în perioada 29 iulie – 9 august. 

Potrivit unui comunicat de presă al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), transmis marţi AGERPRES, controalele au vizat 641 de operatori economici (distribuitori, magazine, staţii benzină şi producători) din întreaga ţară, iar în cazul a 516 dintre aceştia au fost constatate deficienţe.Totodată, a fost verificată o cantitate de circa 245.000 litri de băuturi răcoritoare, sucuri şi nectaruri de fructe, dintre care peste 84.000 de litri nu respectau prevederile legale în vigoare, privind protecţia consumatorilor.În urma deficienţelor constatate, comisarii ANPC au aplicat 416 amenzi în valoare de aproximativ două milioane lei, 206 avertismente, oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a circa 6.500 litri de băuturi răcoritoare, nectaruri şi sucuri din fructe, în valoare de peste 42.000 lei, care erau improprii consumului uman.Printre neregulile constatate se află: comercializarea diverselor sortimente de băuturi cu ambalaje deteriorate; comercializarea unor produse cu data durabilităţii minimale depăşită; comercializarea unor produse care prezentau neconcordanţe între denumirea acestuia şi lista ingredientelor; comercializarea unor sucuri vrac fără a informa consumatorii despre aditivii, respectiv declaraţia nutriţională a acestora; comercializarea unor băuturi răcoritoare fără avertizări în ceea ce priveşte ingredientele care “pot afecta negativ activitatea copiilor şi atenţia acestora”; comercializarea unor produse fără a avea elementele de identificare – caracterizare sau alte informaţii traduse în limba română, pe etichetă.

Ministrul Natalia Intotero, accident grav pe Valea Oltului! A ajuns de urgență la spital. FOTODe asemenea, nu erau respectate condiţiile de depozitare şi comercializare a băuturilor răcoritoare, a sucurilor şi nectarurilor de fructe (la temperatura mediului ambient, sub directa acţiune a razelor solare, nu la “loc răcoros”, aşa cum indică producătorii, direct pe paviment etc.).În plus, s-au mai constatat: folosirea unor echipamente frigorifice neigienizate, cu acumulări masive de praf, impurităţi şi mucegai, cu depuneri şi resturi de produse şi ambalaje; utilizarea unor agregate frigorifice uzate, cu grătare ruginite; practici comerciale incorecte (utilizarea pe etichete a unor imagini de fructe, în realitate, printre ingrediente aflându-se diverse arome sau concentrate din respectivele fructe); lipsa afişării sau afişarea într-o formă ilizibilă, echivocă a preţurilor; lipsa afişării preţului pe unitatea de măsură; nerespectarea regimului promoţiilor; nerespectarea modului de indicare la raft a garanţiei reţinute în Sistemul Garanţie-Returnare (SGR) pentru ambalajele reciclabile; lipsa autorizaţiei de funcţionare.

Suma incredibilă pe care o videochatistă a „uitat” să o declare la fisc. Cum a prins-o Antifrauda

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here