Efect neașteptat al politicilor restrictive împotriva TikTok în Statele Unite. Milioane de americani au migrat spre o altă aplicație de mesagerie chinezească, RedNote, iar cei care au făcut această alegere se autointitulează „refugiați TikTok”.
Utilizatorii TikTok din SUA migrează către o aplicație chineză numită RedNote, în contextul în care presupusa interdicție a platformei în țară se află la doar câteva zile distanță, scrie BBC, conform Mediafax..
În urma acestui fenomen, RedNote a devenit, de luni, cea mai descărcată aplicație de pe App Store-ul Apple din SUA.
RedNote este o aplicație populară printre tinerii din China, Taiwan și alte populații vorbitoare de mandarină. Are aproximativ 300 de milioane de utilizatori lunari și arată ca o combinație între TikTok și Instagram.
Platforma le permite utilizatorilor, majoritatea femei tinere din mediul urban, să facă schimb de sfaturi de lifestyle, pe subiecte diverse, de la întâlniri la modă.
Judecătorii Curții Supreme a Statelor Unite urmează să se pronunțe cu privire la legea care a stabilit termenul limită de 19 ianuarie pentru ca TikTok să își vândă operațiunile din SUA sau să fie supusă unei interdicții.