Kremlinul îl acuză pe Zelenski că a respins eforturile de pace în urma discuțiilor aprinse cu președintele american Donald Trump. „Nu vrea pace. Cineva ar trebui să-l facă să-și dorească pace”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. În plus, acesta a afirmat că „operațiunea militară” din Ucraina va continua până la atingerea tuturor obiectivelor. Un editorial semnat Ana Maria Păcuraru.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat, recent, că Occidentul a început să se fragmenteze în contextul tensiunilor care cresc din ce în ce mai mult între Uniunea Europeană și Statele Unite după alegerea lui Donald Trump și, bineînțeles, celebra întâlnire de acum câteva zile dintre Volodimir Zelenski și Donald Trump de la Casa Albă.
Peskov a afirmat că pozițiile țărilor occidentale devin tot mai nuanțate față de diverse țări și grupuri. Asta sublinează și faptul că operațiunea militară, așa cum o numesc rușii, din Ucraina va continua până la îndeplinirea tuturor obiectivelor stabilite.
Acest lucru a fost anunțat de Dmitri Peskov. Însă, în ceea ce privește un plan de pace cu Ucraina, Peskov a spus că nu există încă un astfel de plan coordonat sau inițiat.
El a spus că există un grup de țări care susțin continuarea războiului, referindu-se la sprijinul militar acordat Ucrainei, inclusiv la recentele anunțuri de ajutor financiar, cum ar fi decizia premierului britanic de a oferi o finanțare suplimentară de 1,6 miliarde de lire sterline pentru achiziționarea de rachete de apărare aeriană pentru Ucraina.