Poliţia iraniană a deschis o anchetă cu privire la circumstanţele morţii unei diplomate elveţiene, al cărei corp a fost găsit marţi, la baza unui zid al unui imobil situat în nordul Teheranului, în urma unei ”căderi”, relatează AFP. ”Unităţi speciale din cadrul poliţiei sunt pe cale să examineze cazul” morţii acestei ”elveţiene în vârstă de 52 de ani, angajată a Amabasadei Elveţiei” la Teheran, a anunţat poliţia iraniană într-un scurt mesaj publicat pe site. Corpul ”funcţionarei ambasadei” a fost găsit marţi dimineaţa, după ce aceasta a ”căzut dintr-un (bloc-)turn (de locuinţe) la Kamranieh”, un cartier situat în nordul capitalei iraniene, potrivit unui purtător de cuvânt al serviciului naţional iranian de salvare, Mojtaba Khalédi. Contactat de AFP, Mojtaba Khalédi a precizat că diplomata a căzut de la etajul 17 al imobilului în care locuia. Circumstanţele dramei erau necunoscute marţi după-amiaza. Ministerul elveţian de Externe a confirmat, într-un mesaj transmis Biroului AFP de la Geneva, că ”o persoană angajată de Ambasada Elveţiei la Teheran a murit accidental marţi”. Ambasada se află în contact, cu privire la acest lucru, ”cu autorităţile locale”, a precizat ministerul. ”Din motive de protecţia vieţii private şi datelor”, ministerul subliniază că ”nu poate furniza mai multe informaţii”. În urma întreruperii relaţiilor diplomatice între Republica islamică şi Statele Unite, Elveţia reprezintă interesele americane în Iran. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].