Situație halucinantă la Primăria Bacău. Mai mulți funcționari au primit sporuri chiar și de până la 10.000 de euro pentru proiecte din fonduri europene, deși pentru multe dintre ele s-a pierdut finanțarea, tocmai din cauză că nu au fost realizate conform documentațiilor agreate.
În 2019, municipiul Bacău a obținut nouă contracte de finanțare la ADR Nord-Est, pe Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, în valoare totală de 48 de milioane de euro. Cum se întâmplă de regulă în Românnia, proiectele au stat la sertar,
Nou instalata administrație de după 2020 a tergiversat implementarea lor. Pentru o parte din ele, avizele finale s-au luat în 2021 și 2022. Abia în 2023 Bacăul a devenit șantier, încercându-se, tardiv, consumarea sumelor eligibile de la UE.
Pentru exercițiul bugetar 2014-2020 POR, ultimele plăți puteau fi făcute până la finalul anului trecut, când a ieșit la iveală că doar o treime din fondurile europene au fost efectiv atrase de Primăria Bacău și că aproximativ 30 de milioane de euro au fost pierdute.
Nababi la stat. Angajații unei primării, premiați cu 10.000 de euro pentru proiecte europene ratate
Până la această oră, niciun proiect european nu a fost finalizat. O parte dintre șantiere sunt părăsite, iar pavelele și materialele de construcții au rămas cu lunile pe trotuare. Dacă proiectele nu vor fi finalizate și recepționate până la sfârșitul acestui an, toate sumele atrase deja pe proiectele aflate în execuție vor trebui returnate, potrivit Adevarul și Ziarul de Bacău.
Până acum, Bacăul trebuia să aibă funcțional un Sistem de Management al Traficului pentru prioritizarea coridoarelor de transport public, 27 de kilometri de piste de bicicletă, un pasaj suprateran de traversare a străzii principale, din Parcul Cancicov spre zona sportivă, etc.
Însă nu este prima oară când Primăria Bacău pierde integral fondurile europene, chiar dacă cei care trebuiau să urmărească implementarea proiectelor au fost plătiți regește.
Modernizarea Insulei de Agrement din Bacău trebuia finalizată la sfârșitul anului 2015. Termenul a fost prelungit, cu tot cu un an de grație, până pe 31 decembrie 2018.
În total, investiția era estimată la 52 de milioane de lei, din care 16,5 milioane erau asigurați prin Fondul European de Dezvoltare Regională, 1,4 milioane de la bugetul de stat, iar restul finanțare de la bugetul local al municipiului. Primăria Bacău nu a reușit să finalizeze proiectul și a fost nevoită să returneze întreaga sumă absorbită deja în proiect, în valoare de peste 2 milioane de euro.
Peste un milion de euro, sporuri, în ultimii trei ani, pentru funcționarii Primăriei Bacău
Angajații care sunt implicați în unitățile de implementare a proiectelor UE sunt plătiți regește, pe lângă salariul pe care îl încasează lunar. Nu contează performanța și dacă se face ceva efectiv pe acel proiect.
Potrivit jurnaliștilor de la Ziarul de Bacău, în anul 2021 s-au cheltuit 805.581 lei pentru 56 de angajați, în 2022 1.823.332 lei pentru 73 de angajați, iar în 2023 s-a ajuns la 2.772.809 lei pentru 80 de angajați implicați în proiecte europene. În total, municipalitatea a plătit peste 5,3 milioane de lei pentru sporuri, adică peste 1 milion de euro.
De exemplu, un inspector de specialitate implicat în proiectul „Traseu de biciclete semircircular Mioriței” a primit doar în 2023 suma de 50.115 lei, un consilier implicat în proiectul „Deplasări nemotorizate SUD Centru-Aeroport” a primit 42.336 de lei, un consilier juridic atras în proiectul de „Modernizare și reabilitare Colegiul ”Grigore Antipa”, 32.676 de lei.
Pentru proiectul de modernizare și reabilitare a Creșei 3 un inspector a primit 52.513 lei, iar un consilier implicat în proiectul „Coridor pentru deplasări demotorizate Parcul Cancicov-Stadion-Bazin de Înot-Universitatea Vasile Alecsandri”, proiect aflat într-un stadiu foarte întârziat de implementare, suma de 55.297 de lei.
Sporul primarului se ridică la peste 13.000 de euro, anual
Și edilul Lucian Daniel Stanciu Viziteu și-a stabilit, prin proprie dispoziție, sporul pentru proiecte europene la 50% din salariu.
„Astfel, conform cifrelor oficiale, Viziteu încasează 5476 de lei net în fiecare lună, indemnizație pentru lucrul cu fonduri UE. În total, Viziteu ridică anual peste 13.000 de euro doar din acest spor, ca și cum atragerea de fonduri europene nu ar fi în fișa postului. La fel, în cazul viceprimarului Liviu Miroșeanu, care încasează puțin peste 11.500 de euro pe an pentru implicarea în proiectele cu fonduri UE. În ceea ce-l privește pe viceprimarul Cristian Ghingheș, acesta încasează un spor de doar 5% din salariu, deoarece i-au fost luate atribuțiile”, precizează Ziarul de Bacău.