Dan Tocaci, unul dintre pionii principali ai “echipei” statului paralel s-a prezentat a secția de poliție pentru a semna controlul judiciar. Controversatul om de afaceri a venit mai devreme de ora stabilită, pentru a scăpa de întrebările jurnaliștilor, potrivit Realitatea Plus.  

Dan Tocaci, ar fi trebuit să se prezinte la secția poliției între orele 8 și 9, însă a ajuns în fața oamenilor legii cu o oră mai devreme, cel mai probabil pentru a evita să mai fie așteptat de ziariști.Cel supranumit și șoferul statului paralel, este încă angajat în compania Romprest, într-o funcție cheie, după mai multe presiuni făcute prin intermediul statului paralel.

Din această postură, el a dispus mai multe decizii cu forța în compania Romprest prin intermediul statului paralel. 

Și Mihai Andrei Drăcea, unul dintre principalii acționari ai companiei Romprest, a fost chemat la audieri în fața polițiștilor, într-un dosar ce ar putea avea legătură cu oamenii statului paralel din jurul generalilor Coldea și Dumbravă.

 Caracatița lui Coldea, destructurată. Cum au pus generalii bazele MAFIEI GUNOAIELOR Interpușii mafiei coldiste din Romprest, audiați la Poliție. Andrei Drăcea, omul care orchestrează mafia gunoaielor, tremură MAFIA GUNOAIELOR. Interpușii mafiei coldiste din Romprest, audiați din nou, la poliție. Adimi și Toader fug de întrebările incomode de la  

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here