Antony Blinken pledează, într-o convorbire la telefon cu Serghei Lavrov, în favoarea ”căii diplomatice” în criza ucraineană

Secretarul de Stat american Antony Blinken a pledat în favoarea ”căii dplomatice” pentru a pune capăt crizei dintre Rusia şi Ucraina, într-o convorbire la telefon cu ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, anunţă marţi Departamentul de Stat, relatează AFP. Şeful diplomaţiei americane a ”subliniat importanţa continuării unei căi dplomatice în dezamorsarea tensiunilor care provin din acumularea profund de îngrijorătoare a unor trupe ruse în jurul Ucrainei”, a anunţat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price. Departamentul de Stat american a făcut acest anunţ înainte de plecarea lui Antony Blinken, marţi, într-un turneu în Ucraina şi Germania. ”Secretarul de Stat a reiterat angajamentul de nezdruncinat al Statelor Unite faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucraieni şi a subliniat că orice discuţie despre securtatea europeană trebuie să includă aliaţii din NATO şi partenerii europeni, inclusiv ucrainean”, a mai declarat Ned Price. Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a subliniat marţi, la Moscova, într-o întâlnire cu omoloaga sa germană Annalena Baerbock, că Rusia aşteaptă răspunsuri de la Occident cu privire la revendicările Rusiei referitoare la o ne-extindere a NATO, înainte de a relua negocieri în această criză geopolitică care ameninţă să degenereze într-un război în Ucraina. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here