Aproape 700.000 de doze de vaccin Pfizer sosesc luni în ţară / România a primit până acum peste 5,8 milioane de doze de vaccin produs de Pfizer BioNTech

O nouă tranşă de vaccin produs de Pfizer BioNTech soseşte, luni, în ţară şi va fi ditribuită în întreaga ţară pentru continuarea procesului de vaccinare. ”Mâine, 10 mai, România va primi o nouă tranşă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în 697.320 doze. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană şi vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara. Totodată, o parte din tranşa aferentă Centrului Regional Timişoara va sosi pe cale terestră”, a transmis, duminică, CNCAV. Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă. Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, dozele fiind distribuite după cum urmează: Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 42.120 doze; Centrul Regional de Depozitare Braşov: 81.900 doze; Centrul Regional de Depozitare Cluj: 93.600 doze; Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 93.600 doze; Centrul Regional de Depozitare Craiova: 81.900 doze; Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 152.100 doze; Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 152.100 doze. ”Până la acest moment, ţara noastră a recepţionat 5.820.029 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 4.735.407 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei. În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti”, a mai transmis CNCAV. În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, săptămânal, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei.     Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here