Aproape 41% dintre angajaţi sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă, salariul, relaţia cu managerul şi lipsa recunoaşterii profesionale fiind principalele motive de frustrare, conform celui mai recent sondaj desfărușat de o companie specializată în recrutarea de forță de muncă și o platformă de beneficii pentru salariați. 

Conform studiului, 34% dintre angajaţi exprimă nemulţumiri în legătură cu jobul lor actual, în timp ce 7% se declară foarte nemulţumiţi. La celălalt pol, 54% dintre respondenţi spun că sunt mulţumiţi, iar 6% foarte mulţumiţi de mediul de lucru şi de etapa în care se află cariera lor.”Întrebaţi de ce nu îşi schimbă jobul pe acest fond de nemulţumiri, 32,3% spun că, deşi ar fi tentaţi să facă acest lucru, nu au găsit încă o variantă mai bună. Lor li se alătură alţi 11,8% care consideră că piaţa nu le oferă alte opţiuni”, se menţionează în comunicat.

Sondajul mai subliniază că 26,4% deja caută şi aplică la alte joburi şi nu vor mai rămâne mult timp în locul în care se află acum, iar 5,9% şi-au dat deja demisia şi urmează să plece. 7,6% au decis să mai aştepte întrucât consideră că nu este momentul potrivit pentru a face o schimbare de carieră, 5,7% se află într-o zonă de confort şi le este greu să facă o schimbare, 4,6% speră că situaţia actuală se va îmbunătăţi, iar 3,4% s-au obişnuit cu oamenii cu care lucrează.

Metoda “biletul ieftin”, tot mai folosită de infractorii din Spania. Cum reușesc să păcălească autoritățile de pe aeroporturi“Salariul este principalul motiv de nemulţumire pe care îl au angajaţii români, fiind menţionat de 67,3% dintre respondenţi. Este, de altfel, argumentul care cântăreşte cel mai greu atunci când decid să accepte o ofertă de job, dar şi cel care îi poate stârni cele mai mari nemulţumiri. Lipsa oportunităţilor de promovare este un alt motiv de frustrare pentru angajaţi, regăsindu-se în răspunsurile a 29,9% dintre participanţii la studiu. Alte motive care i-ar determina să-şi părăsească locul de muncă actual sunt relaţia cu managerul (28,7%), lipsa recunoaşterii muncii (25,4%), pachetul de beneficii (22,5%), volumul de muncă (22,4%), relaţia cu echipa (21,3%), programul de lucru (20,2%) ori lipsa unui echilibru între job şi viaţa personală (19,5%)”, a declarat Raluca Dumitra, Head of Marketing în cadrul eJobs.ro.Alte motive menţionate în sondaj au mai fost mediul de lucru, proiectele în care sunt implicaţi, instabilitatea job-ului sau lipsa feedback-ului.Dacă ar fi, totuşi, în punctul de a-şi da demisia pentru o altă oportunitate, 43,9% spun că o contraofertă salarială i-ar putea face să se întoarcă din drum, 12,7% s-ar răzgândi dacă angajatorul actual le-ar oferi un pachet de beneficii mai generos, 10,9% ar avea nevoie de o îmbunătăţire a condiţiilor de lucru, 7,4% de un plan de carieră profesional şi 6,8% ar vrea să primească şansa de a lucra pe alte proiecte în cadrul companiei. 15,9% spun că se află într-o etapă în care nimic nu i-ar mai putea face să se răzgândească.

Spaniolii s-au săturat de prea mulți turiști. Protestatari au împânzit orașele cu sloganuri: “Întoarce-te acasă la tine”Sondajul mai arată că, de partea angajatorilor, lucrurile se văd astfel: 38% consideră că între 60% şi 80% dintre membrii echipei sunt performanţi; 27% observă această performanţă în peste 80% dintre colegii lor; la fel de mulţi spun că doar 40%-60% dintre membrii echipei sunt performanţi, iar 8% remarcă un nivel crescut de performanţă în mai puţin de 40% dintre membrii echipei.Dacă un angajat valoros decide, totuşi, să părăsească echipa, 30% dintre manageri spun că încearcă să evite o astfel de pierdere printr-o contraofertă salarială. 20% propun proiecte noi care să-i stârnească interesul, 15% iniţiază o discuţie despre posibilităţile de avansare, 9% plusează la capitolul beneficii, 7% oferă flexibilitate sau posibilitatea de a lucra de acasă, în timp de 19% consideră că nu îl mai pot motiva în această etapă şi, prin urmare, nu întreprind nicio acţiune.Atunci când performanţa unui membru al echipei scade, 67% dintre manageri poartă o discuţie pentru a încerca să afle motivele, 9% pun la dispoziţie training-uri pentru îmbunătăţirea abilităţilor, 8% ajustează sarcinile pentru a se potrivi cu obiectivele individuale, iar 7% implementează un plan de mentorat sau de coaching. 7% reevaluează programul de muncă şi 4% oferă sesiuni regulate de feedback.Sondajul a fost realizat în perioada martie – aprilie 2024, pe un eşantion de 4.086 de angajaţi şi 380 de companii.

Ce este, de fapt, ”boala lui Calache” și de unde vine expresia folosită aproape zilnic de români

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here