Arbitrul asistent Octavian Şovre s-a retras din activitate

Arbitrul asistent Octavian Şovre, implicat în două momente controversate în acest sezon, şi-a anunţat retragerea din activitate, după finala Cupei României, la care a oficiat sâmbătă. “Am avut 21 de sezoane în Liga I. Orice activitate ai început are şi un sfârşit, sunt mulţumit şi împlinit. Puţine emoţii mă încearcă, recunosc, chiar mai multe decât la un meci Barcelona – Inter sau Dortmund cu City. Nu mai aveam motivaţie personală, pentru că ştiţi foarte bine istoricul meu recent. Era, ca scop, Euro-2020. Ulterior, din cauza pandemiei s-a amânat un an, s-a întâmplat ce s-a întâmplat, nu am fost selecţionat, pentru mine este un sfârşit. Am solicitat jucătorului Haaland un autograf, probabil a fost un cumul de factori cu meciul de la Paris şi UEFA a considerat că trebuie să… A fost un gest nobil, dar trăim într-o lume a regulilor pe care eu trebuia să le respect. Cred că şi arbitrii sunt şi ei oameni, au anuminte doleanţe”, a declarat Şovre, 47 de ani, după ultimul meci condus. Octavian Şovre a fost avertizat de UEFA, după meciul PSG – Istanbul BB, din 8 decembrie 2020, la care arbitrul de rezervă Sebastian Colţescu a folosit cuvântul “negru” la adresa unei persoane din staff-ul echipei din Istanbul. Pe înregistrare, se aude şi vocea lui Şovre, care foloseşte cuvântul “negru” la adresa secundului echipei turce, Pierre Achille Webo. Apoi, Şovre i-a cerut un autograf lui Erling Haaland, după meciul pierdut de Borussia Dortmund, scor 1-2, cu Manchester City, în turul sferturilor Ligii Campionilor. La finalul partidei din 6 aprilie, pe tunelul de la vestiare, Şovre, membru în brigada condusă de Ovidiu Haţegan, este văzut cum îi cere un autograf lui Haaland, lucru care nu a fost pe placul UEFA. Ulterior, arbitrul asistent a declarat că obişnuieşte să strângă autografe de la mari sportivi ai lumii pentru a sprijini SOS Autism Bihor, un centru pentru bolnavii de autism. Din aceste motive, Şovre a pierdut participarea ca asistent la Euro-2020. Arbitrul orginar din Oradea era pe lista FIFA din 2005. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here