Sfidare totală a fraților criminali de la Padina. Deși se află în arest la domiciliu, după ce au omorât un om la o petrecerea cu vedete, cei trei indivizi au organizat o petrecere la palatul lor de lux cu ocazia cununiei fratelui lor mai mare, singurul rămas în libertate. Ahmet Marin, zis Unikat, a chemat lăutarii in cartierul Rahova, pentru a-și distra frații, după care nuntașii s-au mutat într-o locație de lux din Otopeni.
Criminalii de la Padina au făcut o petrecere de zile mari la palatul familiei din Rahova, unde au sărbătorit cu mare fast nunta fratelui lor mai mare.
@solomonmarin21 Fratii mei, puterea mea!!❤️ @Ahmed Fab @Luis Fabian @Armando Fabian #foryoupage #fyp #fratiimei ♬ sunet original – Solomon Marin
Ahmet Marin, zis Unikat, nu a participat la incidentul de la Padina. Bărbatul a decis să se însoare înainte ca frații săi să fie închiși, pentru a-i putea avea lângă el la fericitul eveniment. Surse din anturajul familiei au dezvăluit că bărbatul a decis ca, odată cu nunta, să-și boteze și cele două fiice, în vârstă de 7 ani și respectiv 17 ani. Petrecerea s-a mutat apoi într-o locație de lux din Otopeni unde au participat sute de membrii ai lumii interlope.
Totul vine după ce în luna iulie, anul acesta, Laurențiu Marin, zis Solomon, s-a însurat în curtea vilei. Și acesta s-ar fi grăbit să facă nunta deoarece condamnarea la închisoare nu poate fi evitată și ar fi dorit să se însoare pentru a fi sigur că, în timpul detenției, nu va fi părăsit de iubită.
♬ sunet original – Solomon Marin
Oribila crimă a avut loc în luna februarie anul acesta în cadrul unei petreceri cu vedete cunoscute la o vilă de lux din Padina. În doar două minute și 14 secunde, Sorin Anghel a fost lăsat fără suflare de frații Fabian. Tot scandalul ar fi pornit după ce unul dintre frați ar fi privit-o insistent pe soția bărbatului ucis. Pe fondul consumului de alcool și de droguri, bărbatul s-a ridicat și l-a lovit. Cei trei frați au sărit la atac cu două cuțite.
Ulterior, au fugit, însă au fost prinși în scurt timp și arestați preventiv. La jumătatea lunii mai, după ce au fost trimiși în judecată, magistrații i-au trimis în arest la domiciliu.