Armata israeliană (IDF) a anunţat vineri că a recuperat trupurile a trei ostatici care au fost duse în Fâşia Gaza după ce au fost ucişi în timpul atacului din 7 octombrie 2023 de către militanţii Hamas, informează Reuters şi AFP.
IDF a precizat că trupurile lui Hanan Yablonka, Michel Nisenbaum şi Orion Hernandez au fost recuperate în cursul nopţii într-o operaţiune comună a armatei şi a serviciilor de informaţii în Jabaliya, în nordul Fâşiei Gaza, unde au avut loc lupte intense în ultimele zile.
Cadavrele au fost identificate de medici legişti de la Institutul Naţional de Medicină Legală israelian şi de poliţia israeliană, a precizat armata.
Orion Hernandez-Radoux era un franco-mexican în vârstă de 32 de ani, Hanan Yablonka era un israelian în vârstă de 42 de ani), iar Michel Nisenbaum, 59 de ani, avea şi cetăţenie braziliană.
Decizie BOMBĂ. Se cere arestarea lui Netanyahu și a liderului Hamas
Aceşti trei bărbaţi se numărau printre cele 124 de persoane care sunt încă deţinute în Fâşia Gaza, din cele 252 răpite la 7 octombrie. Numărul ostaticilor încă reţinuţi se ridică în prezent la 121, dintre care 37 sunt morţi, potrivit armatei israeliene.
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat “imensa tristeţe” la aflarea veştii morţii lui Orión Hernández-Radoux. “Sunt profund întristat să aflu de moartea compatriotului nostru Orión Hernández-Radoux, care era ţinut ostatic de Hamas din 7 octombrie (…) Franţa rămâne mai angajată ca niciodată în favoarea eliberării tuturor ostaticilor”, a scris preşedintele pe X.
Hernandez-Radoux, tată al unui copil de trei ani, s-a numărat printre persoanele prezente la festivalul unde Hamas a făcut ravagii. El era iubitul lui Shani Louk, o israeliancă de 22 de ani, care avea şi cetăşenie germană şi care a fost de asemenea răpită de Hamas înainte de a fi ucisă. Imaginile capturării sale au fost difuzate de Hamas într-o înregistrare video de propagandă la câteva ore după atac. Videoclipul îi arăta pe terorişti defilând într-o camionetă, în spatele căreia se afla cadavrul ostaticei.
Cadavrele celor trei ostatici au fost luate din regiunea Mefalsim, potrivit armatei israeliene, în acelaşi loc în care teroriştii Hamas au ucis şi răpit alţi patru ostatici ale căror cadavre au fost găsite săptămâna trecută într-un tunel din Jabaliya.