Armin Laschet, susţinut de Comitetul Executiv al CDU împotriva lui Markus Söder, la succesiunea lui Merkel

Liderul conservator Armin Laschet a fost plebiscitat de Uniunea Creştin Democrată (CDU) drept candidat la succesiunea Angelei Merkel şi drept conducător al unei bătălii legislative cu un rezultat mai incert ca niciodată, după o reuniune de şase ore a Comitetului Executiv, printr-un vot intern împotriva candidaturii popularului lider bavarez Markus Söder, relatează AFP. După o săptămână de duel fratricid între cei doi şi în urma unei crize în cadrul unei formaţiuni altfel disciplinate, Söder a anunţat luni că se va supune deciziei instanţei conducătoare. În favoarea candidaturii lui Armin Laschet s-au pronunţat 77,5% dintre conducătorii CDU, iar 22,5% în favoarea lui Markus Söder. Candidatul ”natural” al CDU, a cărei conducere a preluat-o în ianuarie, Armin Laschet, un adept al continuităţii direcţiei de centru a Angelei Merkel, şi-a văzut candidatura contestată de către Markus Söder, liderul formaţiunii surori Uniunea Creştin Socială (CSU). După ce a întreţinut suspansul timp de luni de zile cu privire la intenţiile sale, bavarezul în vârstă de 50 de ani, bine temperat, a crescut tensiunile după ce şi-a anunţat candidatura la 11 aprilie. Armin Laschet a obţinut, a doua zi, un vot de susţinere din partea liderilor CDU. Însă instanţa care s-a pronnţat în favoarea sa luni seara este şi mai largă. Rezultatul acestei reuniuni de criză era incert, în contextul în care Markus Söder a obţinut în ultima perioadă susţinerea mai multor aleşi din tabăra conservatoare. Ministrul-preşedinte al Bavariei a mizat pe argumentul că este favorit în sondaje, creditat cu păstrarea Cancelariei în urma alegerilor legislative de la 26 septembrie. Potrivit unui sondaj recent al postului ARD, 44% dintre germani îl consideră apt să-i conducă pe conservatori în alegeri, iar pe Armin Laschet doar 15%. Markus Söder nu a participat la reuniunea de luni seara. CDU este necesar ”să decidă singură unde şi când” alege, sublinia el înaintea reuniunii, dând asigurări că va respecta decizia Comitetului Executiv al CDU. El a obţinut duminică susţinerea Organizaţiei Tinerilor conservatori germani. Inclusiv aleşi din fosta RDG, care se presupune că ar fi reţinuţi faţă de un candidat din Bavaria cea bogată, s-au pronunţat în favoarea sa. Însă, în pofida susţinerii ”bazei” de care s-a prevalat, el nu a obţinut, aşa cum spera, o consultare a deputaţilor conservatori. Tenori din CDU reuniţi luni seara au considerat că nu este rezonabil să se lanseze într-o aventură. O dezavuare a lui Armin Laschet, instalat la conducerea CDU de trei luni, ar fi aruncat într-o criză pe termen lung partidul aflat la putere de 16 ani. Iar dreapta germană a prezentat doar în două rânduri un candidat din CSU, în 1980 şi 2002, două tentative soldate cu două eşecuri. O înfruntare între CDU şi CSU ca aceasta a avut loc arareori după ce cele două ”partide surori” au încheiat o alinaţă după al Doilea Război Mondial. Această victorie a lui Armin Laschet, în vârstă de 60 de ani, conducătorul celui mai populat land german, Renania de Nord-Westfalia, riscă însă să lase urme. ”Cel care va învinge nu va pleca în forţă. Söder sau Laschet ştiu că încep o campanie electorală doar cu susţinerea a jumătate din baza lor”, comenta luni Handelsblatt. ”Indiferent cine va învinge dintre Laschet et Söder va fi dificil să unească trupele împărţite împotriva unor Verzi foarte disciplinaţi”, avertiza Süddeutsche Zeitung. Verzii sunt, pentru prima oară, principalii adversari ai conservatorilor, după care se clasează în sondaje, în vederea alegerilor legislative. Spre deosebire de etalarea disensiunilor dreptei, ecologiştii au oferit luni imaginea unei unităţi şi unei reînnoiri prin desemnarea, în urma unui proces fără poticneli, a juristei Annalena Baerbock, în vârstă de 40 de ani, drept candidată la Cancelarie. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here