Cântăreața de muzică populară care i-a dedicat o odă fostului președinte Traian Băsescu este dezamăgită de politician. Deși la acea vreme îl ridica în slăvi, acum interpreta îl critică pentru tăierea pensiilor și spune că țara avea mai multe resurse la acea vreme.
În 2006, Gheorghina Stancu a a devenit cunoscută în toată România cu oda compusă pentru Traian Băsescu. Deși acum 17 ani îl ridica în slăvi, artista are acum doar cuvinte acide la adresa fostului președinte. Mai exact, în 2010 când a tăiat salariile și pensiile a dezamăgit-o concret.
”Când am scris despre Traian Băsescu, am avut o impresie bună. Ca să poți conduce țara nu trebuie să stai pitit, ca să vezi ce face Parlamentul, trebuie să mai ajuți și tu țara cu ceva, să îi mai ciufulești pe unii. (…) Traian Băsescu și-a asumat tăind salariile și pensiile, atunci chiar l-am criticat. Chiar n-a găsit o altă soluție? Pe timpul lui, țara avea mai multe resurse. A făcut o prostie, atunci, m-a dezamăgit. Pensiile sunt în bătaie de joc, n-au avut bunul-simț să le recalculeze, în funcție de inflație.”, a declarat interpreta citată de impact.ro.