ASF: Concentrarea excesivă înregistrată pe piaţa RCA, în ultimii ani, începe să se reducă treptat, după falimentul companiei City Insurance. Primele brute subscrise pe piaţa RCA au ajuns, la sfârşitul lui ianuarie 2022, la peste 810,5 milioane de lei

Concentrarea excesivă înregistrată pe piaţa RCA, în ultimii ani, începe să se reducă treptat, după falimentul companiei City Insurance, anunţă Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Primele brute subscrise pe piaţa RCA au ajuns, la sfârşitul lunii ianuarie a anului 2022, la peste 810,5 milioane de lei. ”Concentrarea excesivă înregistrată pe piaţa RCA, în ultimii ani, începe să se reducă treptat, după falimentul companiei City Insurance SA. Cel puţin şase din cele opt societăţi, autorizate să vândă asigurări de răspundere civilă obligatorie auto, au acumulat cote de piaţă considerabile în prima lună a acestui an”, conform analizelor efectuate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.). Compania cu cele mai mari vânzări rămâne Euroins România Asigurare Reasigurare, a cărei cotă de piaţă a crescut doar marginal, de la 35,4% pe ansamblul anului 2021, la 37,6% în luna ianuarie 2022. În acelaşi timp, cotele de piaţă ale altor firme au crescut, marcând un proces de diversificare până la un nivel care nu a mai fost atins în ultimii ani, concentrarea accentuată fiind, de altfel, una dintre marile probleme ale pieţei RCA.  Allianz-Ţiriac Asigurări a avut o cotă de piaţă de aproape 18,7% în ianuarie, iar Groupama Asigurări S.A. a ajuns la 14,5%, arată datele A.S.F. Cu o singură excepţie notabilă şi ceilalţi jucători din piaţa RCA au avut, în ianuarie, cote semnificativ peste cele obişnuite din ultimii ani. Grawe România Asigurare S.A. s-a apropiat de 11% din vânzările de RCA, Asigurarea Românească – Asirom Vienna Insurance Group a atins 9,7%, iar Omniasig Vienna Insurance Group. 7,4%, în timp ce Generali România Asigurare Reasigurare S.A. a marcat o cotă de doar 1,27%. Este de menţionat faptul că asigurătorul francez Axeria Iard, intrat pe piaţa din România cu o sucursală directă, în baza sistemului Freedom of Establishment (FOE), reglementat de normele Uniunii Europene, apare cu portofolii importante, deşi a debutat în ultima lună a anului 2021. Potrivit datelor raportate de intermediari, compania a avut vânzări notabile în prima parte a acestui an, arată datele ASF. Primele brute subscrise pe piaţa RCA au ajuns, la sfârşitul lunii ianuarie a anului 2022, la peste 810,5 milioane de lei. ”Este de remarcat şi structura vânzărilor pe perioade de valabilitate. Peste 82% din poliţele RCA, vândute în ianuarie, se întind pe 12 luni. În general, dominante în portofolii erau poliţele pe 6 luni, care în prima lună a acestui an au avut o cotă de doar 5,6%. Poliţele pe o lună au reprezentat 11,3% din totalul vânzărilor”, precizează ASF. Anul trecut a adus un record în ceea ce priveşte numărul de contracte RCA. În 2021, erau în vigoare aproximativ 6,7 milioane de poliţe, cifră care include şi cele peste 1,44 milioane de poliţe emise de City Insurance, valide la finele anului precedent. Prin comparaţie, la finalul anului 2020 erau în vigoare 6,5 milioane de poliţe RCA, în 2019 puţin peste 6 milioane, iar la sfârşitul anului 2018, doar 5,5 milioane de poliţe.   Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here