Un atac armat devastator a avut loc în Pakistan, unde zeci de persoane au fost ucise după ce un convoi de mașini a fost atacat de bărbați înarmați.
Autoritățile suspectează că atacul ar face parte dintr-un conflict religios din regiune, informează BBC și Mediafax.
Atacul s-a petrecut într-o zonă izolată a Pakistanului, aproape de granița cu Afganistanul, când un grup de agresori neidentificați a deschis focul asupra unui convoi de 200 de vehicule care transportau pasageri.
Peste 41 de oameni au murit
Potrivit informațiilor oficiale, cel puțin 41 de persoane, inclusiv femei și copii, au murit, iar mai mulți alții au fost răniți. În timpul atacului, bărbații înarmați au vizat inițial polițiștii care escortau convoiul, înainte de a deschide focul asupra tuturor mașinilor.
Multe dintre victime au reușit să supraviețuiască ascunzându-se sub vehiculele atacate sau în locuințele din apropiere, iar autoritățile au raportat că cel puțin 16 persoane se află în stare gravă.
Regiunea este cunoscută pentru existența mai multor comunități religioase și a simpatizanților unor grupuri extremiste, iar tensiunile dintre triburile musulmane sunite și șiite au fost frecvente în acest an.