Panică în orașul Mulhouse, din estul Franței. Un om a fost ucis și doi polițiști au fost răniți în urma unui atac cu cuțitul. Autorul sângerosului incident a fost arestat la scurt timp. Acesta figura pe lista celor ce prezintă risc de „terorism”.
Incidentul a avut loc în jurul orei 16:00 (15:00 GMT), în apropierea unei demonstrații de susținere pentru Republica Democrată Congo, afectată de ofensiva grupării armate M23, susținută de Rwanda.
Surse sindicale din poliţie spun că autorul atacului are 37 de ani, este născut în Algeria și se afla sub control judiciar, fiind plasat în arest la domiciliu. Potrivit acelorași surse, acesta este vizat de o obligaţie de a nu prăsi teriroriul francez (OQTF).
„Suspectul se află în dosarul de prelucrare a datelor pentru prevenirea radicalizării cu caracter terorist”, a declarat procurorul Nicolas Heitz, care s-a deplasat la fața locului.
Din nefericire, în atac o persoană a murit și au fost răniți doi polițiști municipali, unul suferind o rană gravă la carotidă, iar celălalt fiind lovit în zona toracică. Alte trei persoane ar fi fost rănite mai ușor, conform declarațiilor oficiale.
La fața locului, este așteptat ministrul de Interne, Bruno Retaileau, iar primarul orașului, Michèle Lutz, a condamnat atacul printr-un mesaj pe Facebook.
„Oroarea tocmai a cuprins orașul nostru”, a scris Michèle Lutz.
La rândul său, preşedintele francez Emmanuel Macron a evocat un „act de terorism” ”islamist” „care nu ridică nicio îndoială” în urma unui atac cu cuţitul la Mulhouse, soldat cu un mort, şi și-a exprimat „solidaritatea cu întreaga naţiune”, relatează AFP.