Atac înfiorător în cadrul unui festival! Mai multe persoane au fost ucise de un individ care a înjunghiat trecători la întâmplare pe străzile orașului Solingen, din Vestul Germaniei. Până acum, a fost confirmată moartea a 3 oameni, însă numărul lor ar putea să crească.
Potrivit presei locale, alți cinci oameni se zbat între viață și moarte. Deocamdată, forțele de ordine nu au reușit să îl prindă pe criminal.
Individul a reușit să scape, dar pe urmele sale se află numeroși polițiști, cât și un elicopter.
Ministrul federal al Sănătăţii, Karl Lauterbach, a afirmat că speră că „echipele de salvare pot salva răniţii care sunt încă în viaţă şi că poliţia poate prinde făptuitorul laş şi patetic”.
Premierul regional Hendrik Wüst, care a sosit la faţa locului sâmbătă noaptea, a postat pe X un mesaj potrivit căruia „Toată Renania de Nord-Westfalia este alături de oamenii din Solingen, mai ales cu victimele şi familiile lor”xprimând „mulţumiri imense”. numeroşilor salvatori şi poliţiei, care se luptă în aceste minute pentru viaţa oamenilor.
Deocamdată, niciun oficial nu a spus nimic despre identitatea suspectului sau motivul din spatele atacului. Cele mai multe dintre persoanele atacate se aflau în fața scenei.
Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat că serviciile de urgenţă au primit mai multe apeluri în jurul orei 21.30, martorii raportând că „o persoană necunoscută înarmată cu un cuţit a rănit mai multe persoane la întâmplare”.
„Mulţi martori sunt în stare de şoc şi primesc îngrijiri şi dau declaraţii”, a spus el. „Sperăm să primim informaţii despre atacator, în special despre aspectul lui, astfel încât să putem face căutarea mai ţintită”, a declarat el.
Festivalul unde au avut loc crimele fusese organizat pentru a celebra 650 de ani de la înființarea orașului.