Un sirian suspectat că aparţine unui “grup terorist” a fost închis duminică pentru atacul mortal cu cuţitul comis la Solingen, un act revendicat de organizaţia Stat Islamic (SI) care a şocat Germania şi a inflamat dezbaterea politică.
Mandatul de arestare îl vizează pe “cetăţeanul sirian Issa Al H”, pentru “crimă” şi “tentativă de omor”, şi se referă la “suspiciuni puternice de apartenenţă la un grup terorist din străinătate”, a transmis procuratura federală din Karlsruhe (sud-vest), relatează AFP preluat de Agerpres.
După o zi de fugă, tânărul de 26 de ani s-a predat autorităţilor sâmbătă seara şi a spus, potrivit poliţiei, că este “responsabil pentru atacul” care a lăsat trei morţi şi opt răniţi vineri seara la un festival din acest oraş din vestul ţării.
Statul Islamic a revendicat responsabilitatea pentru act şi a spus că atacatorul a acţionat “pentru a-i răzbuna pe musulmanii din Palestina şi de oriunde altundeva”, conform unui comunicat al grupului jihadist transmis prin intermediul organului său de propagandă Amaq.
Cancelarul Olaf Scholz se va deplasa luni dimineaţă la Solingen, unde omagiile pentru victime se înmulţesc. Buchete de flori, lumânări şi mesaje se strâng pe străzile din apropierea locului atacului.Conform mai multor media germane, suspectul sirian, care a sosit în ţară la sfârşitul lunii decembrie 2022, a făcut obiectul unui ordin de expulzare în Bulgaria, stat al Uniunii Europene în care a fost înregistrată sosirea sa şi unde ar fi trebuit să depună cererea de azil, aşa cum prevăzut normele UE.Potrivit vicecancelarului german Robert Habeck, el nu se afla pe listele extremiştilor islamişti consideraţi periculoşi.Doi bărbaţi în vârstă de 56 şi 67 de ani şi o femeie de 56 de ani au fost ucişi şi opt persoane au fost rănite, dintre care patru grav, printre miile de spectatori adunaţi vineri seara pentru festivalul din oraş.Bărbatul şi-a atacat victimele “la nivelul gâtului”, potrivit poliţiei.Sâmbătă seara, ministrul german de interne, Nancy Faeser, a făcut apel la ţară să “rămână unită”.Cu toate acestea, dezbaterea politică s-a încins rapid, cu o săptămână înainte de alegeri regionale cheie din estul ţării, unde partidul de extremă dreapta AfD este cu mult înaintea partidelor de guvernământ în sondaje.