Federația Internațională de Atletism a venit cu o regimentare mult mai strictă în privința sexului biologic al sportivelor, ca urmare a recentelor scandaluri legate de identitatea sexuală a unor sportivi care au participat la jocurile olimpice de anul trecut. Astfel, sportivelor ar urma să li se facă un test unui test bucal pentru determinarea sexului biologic, scrie The New York Times.
World Athletics a luat această decizie după consultări extinse, stabilind că testul bucal reprezintă „calea de urmat”.
„Nu este un test intruziv și este incontestabil cea mai bună metodă de verificare”, a declarat Sebastian Coe, subliniind că această măsură a fost adoptată pentru a preveni orice ambiguitate în privința eligibilității sportivelor.
Președintele forului internațional a afirmat că noua politică este solidă din punct de vedere juridic și va putea face față oricăror contestații legale.
Pugilista acuzată că e bărbat a câștigat medalia de aur la JO 2024 – VIDEO
Decizia vine în contextul reglementărilor din 2018, conform cărora atletele cu diferențe de dezvoltare sexuală (DSD) trebuie să își reducă nivelul de testosteron prin tratament hormonal pentru a putea concura în competițiile feminine la nivel internațional.