Doi tineri au fost stropiți cu acid sulfuric în mașină, pe o stradă din călărași, acum o lună. Autorii atacului au fost prinși abia acum, în județul Timiș. 

Doi bărbaţi şi o femeie, implicaţi în atacul cu acid sulfuric asupra unei fete şi a unui tânăr din Călăraşi, comis în urmă cu o lună, au fost prinţi de către poliţişti. Suspecţii au fost depistaţi în judeţul Timiş.

Directorul adjunct al Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul I.G.P.R., cms. şef Cristian Gheorghe a anunţat, vineri, că suspecţii au fost prinşi noaptea trecută, în Timiş.

 

”În cursul nopţii trecute au fost desfăşurate şi alte activităţi de către Direcţia de Investigaţii Criminale, tot în referire la nişte cetăţeni domiciliaţi în vestul ţării, mai exact în judeţul Timiş, suspecţi de comiterea unei infracţiuni de tentativă de omor. A fost comisă pe raza judeţului Călăraşi, acum o lună de zile. Ştiu că suscitat interesul presei în mod deosebit, o tentativă de omor la care s-a folosit acidul sulfuric care a fost aruncat pe două victime. Şi aceşti indivizi au fost depistaţi seara trecută şi împreună cu colegii de la Călăraşi şi la momentul de faţă cazul se află în cercetări”, a declarat Cristian Gheorghe.

.Poliţiştii şi procurorii din Călăraşi au deschis o anchetă pentru tentativă de omor, după ce, în data de 5 iunie, un bărbat şi o femeie au fost atacaţi cu o substanţă corozivă, în timp ce se aflau într-un autoturism.

Autorul atacului nu a fost atunci identificat, el purtând o cagulă.

Cele două victime au fost duse de urgenţă la spital, apoi transferate la Bucureşti.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here