Audieri maraton în cazul tezaurului furat. Astăzi ar putea ajunge în fața procurorilor fostul ministru al Culturii, Raluca Țurcan, după ce a fost depus și un denunț pentru abuz în serviciu. Parchetul General investighează modul în care au fost furate comorile țării, dar și modul în care acestea au fost scoase din țară. Urmează audieri maraton în acest caz. În fața procurorilor ar putea ajunge și fostul ministru al Culturii, Raluca Țurcan, după ce a fost depus și un denunț pentru abuz în serviciu.
Se fac cercetăti la cel mai înalt nivel în urma furtului tezaurului dacic dintr-un muzeu din Olanda.
Sunt foarte multe șanse ca în perioada următoare să aibă loc audieri maraton la Parchetul General. Toate persoanele care au fost implicate la scoaterea din țară a tezaurului vor ajunge în fața procurorului. Sunt foarte multe șanse ca inclusiv fostul ministru al Culturii Raluca Turcan să ajungă în fața procurorilor, dar și fostul director de la Muzeul Național de Istorie a României Ernest Oberländer-Târnoveanu, care a fost demis după 15 ani de activitate.
Totul se întâmplă în contextul în care a fost depusă și o plângere la Parchetul General, o plângere împotriva celor doi pentru abuz în serviciu.
Se fac cercetări. A fostd eschis și un dosar penal la Parchetul general, care investighează modul în care au fost scoase din țară aceste piese istorice, dar și dacă s-au respectat toate procedurile legale.
În urmă cu doar câteva zile, au avut loc percheziții la Direcția de Cultură a Municipiului București, acolo de unde au fost ridicate mai multe documente ce urmează să fie analizate de procurori.
La o săptămână după ce a fost furat tezaurul, bunurile încă nu au fost găsite. Se caută în continuare cel de-al patrulea suspect. În paralel, ceilalți 3 vor rămâne în continuare în spatele gratiilor pentru cel puțin 14 zile.