ndolența autorităților atinge cote alarmante. Trotuarul rulant care leagă Gara de Nord de Gara Basarab, o investiție de trei milioane de euro, a fost lăsat în paragină și a ajuns o ruină. Astăzi se împlinesc zece ani de când a fost inaugurat. Însă la un an de funcționare, acesta s-a defectat și a fost închis. Membrii AUR s-au aflat astăzi acolo unde au inaugurat cu această ocazie, Muzeul Risipirii Banului Public. În fața investiții uriașe aruncate la gunoi, membrii formațiunii au tăiat panglica primului exponat.
Primul exponat din cadrul Muzeului Risipirii Banului Public, inaugurat la București, este trotuarul rulant dintre Basarab și Gara de Nord.Trotuarul rulant în valoare de 3 milioane de euro a fost deschis în 2013, dar a funcționat doar un an, iar de atunci a ajuns o ruină. Recepția podului Basarab nu a fost făcută nici până astăzi. Între timp, trotuarul rulant a ajuns un focar de infecție, cu geamuri sparte, vandalizat și complet nefuncțional. De la Oprescu până astăzi, toți primarii au promis că îl vor renova, însă fără succes.Reprezentanții AUR au promis că vor prezenta în curând și alte investiții eșuate care vor face parte din Muzeul Risipirii Banului Public.