Podul Giurgiu – Ruse va fi închis două luni. La podul peste Dunăre de la Brăila apar non-stop probleme. Valea Prahovei e mai mereu un mare blocaj. La Aeroportul Otopeni avem ziua și criza: întârzieri la decolări, temperaturi insuportabile pe timp de caniculă. 

Acum, ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, cu atitudinea sfidătoare caracteristică, ne anunță că Valea Oltului va fi închisă timp de o lună. Astfel, singura cale de legătură către vestul țării e închisă de Sorin Grindeanu în plină vară, lucru care va afecta numeroși români care sunt în concediu în țară, dar care va îngreuna și mai mult activitatea economică. Este o bătaie de joc și o nouă umilință la adresa românilor. Nu era suficient că transportatorii și românii îndură la granițe umilința Schengen, acum trebuie să mai îndure încă o umilință din partea guvernării PSD-PNL.

Decizia luată de cuplul Ciolacu – Grindeanu este de noaptea minții. Sorin Grindeanu a avut tupeul să iasă public să spună că nu există o altă soluție, că aceste lucrări nu pot fi făcute sub trafic. Dacă discuta cu specialiștii în domeniu, atunci ar fi descoperit că exista o soluție foarte simplă care se aplică peste tot în lume, dar chiar și în România: să se lucreze pe timpul nopții, nu ziua! Într-o primă fază vorbim despre niște lucrări pregătitoare pentru șantierul autostrăzii, lucrări care presupun defrișarea pădurii și care se pot realiza și pe timp de noapte, fără a fi nevoie ca pe timpul zilei să fie închisă circulația. Se întâmplă asta în alte țări, există și la noi șantiere pe care se lucrează non-stop. Doar că, cei de la conducerea Ministerului Transporturilor și a Guvernului nu au vrut să ia în calcul o asemenea variantă. Ei au ales să îi lase să sufere pe românii care traversează Valea Oltului. Nu s-au consultat cu nimeni, nu au vrut să discute cu nimeni!

Însă, lucrurile nu se opresc aici. Ceea ce nu spun Sorin Grindeanu și Marcel Ciolacu este că după această lună de blocaj pe Valea Oltului va mai urma încă o perioadă în care vor închide circulația pe DN 7 Valea Oltului. De ce? Pentru că atunci vor veni și ne vor spune că urmează lucrările efective la autostradă. Șansele sunt uriașe să închidă încă o dată Valea Oltului, pentru că, așa cum au făcut și acum, vor invoca siguranța participanților la trafic. De ce se întâmplă asta? Pentru că, în momentul în care au aprobat proiectul autostrăzii, nu au luat în calcul și măsuri de siguranță, măsuri prin care să se asigure că lucrările la autostradă nu vor pune în pericol traficul de pe DN 7.

AUR solicită ministrului Sorin Grindeanu să renunțe la aroganța care îl caracterizează și să discute cu specialiștii în domeniu, astfel încât românii să nu aibă de suferit.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here