Preşedintele AUR, George Simion, a transmis, marţi, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţi ai sindicatelor, ai revoluţionarilor, ai taximetriştilor şi ai cadrelor militare, că măsurile programului de guvernare al AUR sunt “aproape irealizabile” dacă oamenii nu se mobilizează la vot, iar noul preşedinte al României va fi Elena Lasconi.
Totodată, el a anunţat crearea unei mişcări care se va numi “Mişcarea pentru Reconstrucţia României”.
“Facem un pas către partenerii noştri sociali prin această întâlnire. De regulă, lucrurile se întâmplă în campanie, apoi nu mai există interes din partea mediului politic pentru a continua cele agreate, cele dezbătute. Suntem aici pentru a vă spune că toţi parlamentarii AUR vă vor sta la dispoziţie pentru îndeplinirea celor stabilite pentru cauzele noastre comune, pentru măsurile din programul de guvernare.
Dacă oamenii nu se mobilizează la vot, noul preşedinte al României va fi Elena Lasconi. Dacă asta se întâmplă, ceea ce am agreat, am convenit împreună şi măsurile din programul nostru de guvernare sunt aproape irealizabile. Vrem, ca să putem mai mult, să creăm o mişcare, pe care o iniţiem şi se va contura în următoarele săptămâni, Mişcarea pentru Reconstrucţia României”, a spus George Simion, în cadrul discuţiilor purtate în Parlament.