Autoritatea de Supraveghere Financiară anunţă că monitorizează cu atenţie impactul crizei din Ucraina asupra pieţei de capital

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat joi că a intensificat monitorizarea entităţilor pieţei de capital odată cu declanşarea crizei din Ucraina. În urma analizelor efectuate, autoritatea a constatat faptul că nu există expuneri ale fondurilor de investiţii, societăţilor de administrare a investiţiilor, societăţilor de servicii de investiţii financiare şi instituţiilor pieţei pe instrumente financiare emise de companii şi unităţi administrative din Rusia. „Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a intensificat monitorizarea entităţilor pieţei de capital odată cu declanşarea crizei din Ucraina, în exercitarea atribuţiilor sale care vizează, printre altele, asigurarea stabilităţii, competitivităţii şi bunei funcţionări a pieţelor de instrumente financiare, promovarea încrederii în aceste pieţe şi în investiţiile în instrumente financiare, precum şi asigurarea protecţiei operatorilor şi investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive şi frauduloase”, arată ASF. O parte dintre instrumentele de supraveghere utilizate a fost implementată în perioada de început a pandemiei COVID-19, demonstrându-şi eficacitatea. Astfel, la nivelul fondurilor de investiţii au fost implementate raportări privind subscrierile nete, analizate în corelaţie cu evoluţia structurii portofoliilor acestora, realizându-se în acelaşi timp o comunicare zilnică cu societăţile de administrare privind deficienţele care pot surveni în administrarea riscului. A fost constatată, în concordanţă cu situaţia de pe celelalte pieţe europene, o maturizare a bazei de investitori şi un impact mai scăzut decât cel din perioada pandemiei. ”ASF acordă o atenţie deosebită supravegherii prudenţiale a stabilităţii financiare a entităţilor pieţei, regulilor de diversificare şi evaluare a portofoliilor fondurilor de investiţii şi mecanismelor de administrare a riscului, cu accent pe riscul de lichiditate şi pe utilizarea unor instrumente de tipul testelor de stres”, a declarat Ovidiu Petru, directorul general al Direcţiei Generale – Sectorul Instrumente şi Investiţii Financiare. Totodată, a fost mărită frecvenţa de raportare a modului de îndeplinire a cerinţelor de capital la nivelul SAI şi SSIF. La nivelul supravegherii, este efectuată o analiză în dinamică a acestora, realizându-se scenarii de evoluţie în funcţie de fluctuaţiile indicilor bursieri şi de structura veniturilor entităţilor. Piaţa de capital românească, în calitatea sa de piaţă emergentă, este conectată cu pieţele europene, înregistrându-se astfel o corelaţie a fluctuaţiei indicilor. Totodată, ASF a solicitat instituţiilor pieţei să intensifice eforturile privind adoptarea tuturor măsurilor de identificare şi de atenuare a principalelor riscuri în materie de securitate cibernetică şi să notifice Autoritatea în situaţia în care apar vulnerabilităţi pe acest segment. ”În urma analizelor efectuate de autoritate, a fost constatat faptul că nu există expuneri ale fondurilor de investiţii, societăţilor de administrare a investiţiilor, societăţilor de servicii de investiţii financiare şi instituţiilor pieţei pe instrumente financiare emise de companii şi unităţi administrative din Federaţia Rusă. De asemenea, nu au fost înregistrate disfuncţionalităţi în activitatea entităţilor autorizate şi supravegheate”, arată ASF. ASF subliniază că este în contact permanent cu Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA) şi cu celelalte autorităţi europene competente, pentru a evalua situaţiile existente la nivelul pieţelor naţionale şi pentru a realiza, totodată, un schimb de opinii şi bune practici privind instrumentele de supraveghere şi intervenţie utilizate.   Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here