Mașinile furate din vestul Europei vor fi depistate automat la graniță, înainte de a intra în România. Pentru asta, autoritățile vor investi milioane de euro într-un sistem video performant, care să monitorizeze permanent anumite drumuri. 

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a lansat o licitație pentru un sistem automat de identificare a mașinilor. Camerele video vor filma plăcuțele de înmatriculare montate pe mașinile care intră și ies din România. Acestea vor funcționa zi și noapte, pe șoselele din sud și vest.

Sistemele video vor fi conectate la bazele de date naționale și internaționale și vor face automat verificarea fiecărui vehicul.

Când va detecta un vehicul care a fost declarat furat, sistemul va emite o alertă.

„Sistemul permite recunoașterea numerelor de înmatriculare iar în momentul în care acesta detectează o alertă este transmisă în mod automat către colegii noștri care iau măsurile legale care se impun”, a declarat subcomisar Laurențiu David, din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Astfel, vehiculele furate vor fi oprite la vamă înainte de a intra sau ieși din țară.

Unde vor fi montate aceste dispozitive

Poliția de Frontieră va aloca mai multe milioane de euro pentru aceste sisteme, din fonduri naționale și europene.

Sistemele de monitorizare și identificare a mașinilor furate vor fi montate în fiecare punct de trecerea a frontierei interne a Spațiului Schengen, la granița cu Bulgaria și Ungaria.

Camerele vor fi poziționate la aproximativ 150 de metri de punctele de verificare.

Nu este specificată în acest moment o dată până la care va trebui implementat acest proiect. Acest termen se va putea stabili abia după finalizarea licitației și semnarea contractului cu firma declarată câștigătoare.

Estimarea este că, cel târziu în 2026, aceste camere ar trebui să fie funcționale.

SURSA

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here