Datele Institutului Național de Statistică (INS) arată că în luna iulie a acestui an, salariul mediu al românilor, însumând echivalentul a peste 1.000 de euro, a crescut cu 14,8% comparativ cu aceeași perioadă din 2023. Mai mult, în aproape 93% dintre județele României avansul a fost de două cifre, iar rata unităților teritoriale care au depășit progresul la nivel național se apropie de 62%. 

Aceste cifre sunt efect direct al politicii economice de creștere a nivelului de trai și a veniturilor românilor a Guvernului condus de Marcel Ciolacu și al măsurilor luate de Executiv, la inițiativa PSD, în vederea implementării salariului minim european.

Salariul mediu net a depășit 1.000 de euro încă din martie 2024

Potrivit INS, din martie 2024, atunci când a avut valoarea de 5.185 de lei, salariul mediu net a depășit valoare de 1.000 de euro în fiecare lună. Datele oficiale mai arată și faptul că în luna iulie 2024, la împlinirea unui an de mandat al Premierului Marcel Ciolacu, avansul acestui indicator la nivel național era de 14,8%.

61,90% dintre județe cu creștere peste media națională

De asemenea, în 39 dintre cele 42 de județe creșterea salarială a fost de două cifre, iar în 26 dintre ele, adică 61,90% din total, avansul a depășit media națională. Progresul cel mai important la acest capitol, de 73%, a fost în Bihor, în timp ce în Tulcea, Caraş-Severin, Mehedinţi și Neamț salariul mediu a crescut cu peste 20 de procente.

Măsuri concrete în Planul de Guvernare PSD 2025-2028 pentru creșterea salariului mediu net în toate regiunile țării

Garanțiile acordate de stat constituie, alături de investiții publice de peste 155 de miliarde de euro până în 2029, și alte 56 de miliarde de euro atrase din Fondurile UE și PNRR, un element esențial al Planului de Guvernare 2025-2028 al PSD. Acestea au drept țintă ca România să devină cea mai puternică economie din Europa de Est și Sud-Est în următorii 5 ani, depășind Polonia. Mai mult, PSD urmărește ca, prin adoptarea salariului minim european și scăderea impozitării muncii, noile măsuri să se reflecte și în veniturile românilor.

Documentul programatic al social-democraților previzionează că salariul mediu brut la nivel național va depăși 2.600 euro pe lună, până în 2029, și vor exista peste 1,5 milioane de contracte de muncă a căror valoare netă va depăși 1.500 de euro. De asemenea, investițiile în infrastructura mare și  schemele de ajutor de stat PSD vor conduce și la o reducere a decalajelor privind valoarea salariului mediu între județele țării.

PSD și Marcel Ciolacu au demonstrat că sunt cei care cresc veniturile românilor, salariul minim și pensiile. Calea sigură pentru România trebuie să conțină reindustrializarea economiei naționale și finalizarea autostrăzilor, oferind în același timp tuturor românilor, din țară și din diaspora, acces egal la sănătate și educație și un program național de protejare a tinerilor de droguri.

CMF 31240010

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here