Mircia Gutău este la al patrulea mandat de primar al orașului Râmnicu Vâlcea. De-a lungul timpului, a adunat o avere fabuloasă, dar a avut și probleme cu legea, fără ca acestea să-i afecteze traseul politic.
Mircia Gutău a ajuns de două ori la pușcărie. Prima dată pentru șpagă și a doua fiindcă ar fi trucat o licitație. A reușit să scape de închisoare după ce a apelat la CEDO, care i-a dat câștig de cauză. Mai apoi, Gutău a cerut statului daune de peste 10 milioane de euro.Mircia Gutău are o casă de vacanță de 140 de metri pătrați, o altă locuință de 141 de metri pătrați, cât și nouă terenuri cu o suprafață totală de peste 11.000 de metri pătrați.
Familia Gutău nu stă prost nici la capitolul bijuterii. Între anii 1983 și 2022 a adunat podoabe în valoare de 30.000 de euro. Tot din declarația de avere a edilului iese în evidență un împrumut de 1,3 milioane de lei, primit chiar de la Mariana Gutău, soția primarului. Potrivit documentului, Mircia Gutău a câștigat din salariu 161.500 lei în 2023, pe când partenera sa câștigă de aproape șase ori mai mult, apropiindu-se de un milion de lei pe an. Atât Mircia, cât și Mariana Gutău, încasează și pensie de la statul român pe lângă salarii. Ea primește peste 3.300 de lei pe lună, iar el aproape 2.700 de lei pe lună.
Nu doar Mircia și Mariana Gutău o duc bine, ci și restul familiei
Fiul primarului, Vlad Gutău, a ajuns în scurt timp unul dintre cei mai mari investitori imobiliari din județul Vâlcea. Asta, deși singurul lui salariu este cel de consilier parlamentar la cabinetul deputatului PSD Eugen Neață, prieten al tatălui său. Vlad Gutău este angajat la stat din noiembrie 2018 și a încasat în 2023 doar 31.500 de lei, adică puțin peste 2.600 de lei pe lună. Tot în 2018, a renunțat la o afacere care nu a avut succes, iar mai apoi s-a orientat spre imobiliare, unde a dat lovitura.În doar trei ani, fiul lui Mircia Gutău a devenit unul dintre cei mai mari dezvoltatori din Râmnicu Vâlcea. Compania sa, Continental Properties, denumită inițial Vlad Gutău Invest, avea încă de la început 25 de milioane de lei în conturi. Despre proveniența acestei sume nu se știu foarte multe. Banii ar fi putut veni fie de la asociați – un prieten al lui Vlad Gutău și un constructor important din oraș, fie din împrumuturi bancare. În ciuda acestui fapt, în registrele statului, firma nu are niciun fel de datorii.Continental Properties a construit deja două complexuri rezidențiale – Veranda Residence și Park Residence și mai are în lucru alte trei. Specialiștii spun că pentru blocuri s-au cheltuit între 13 și 19 milioane de euro, iar după vânzare, profiturile pot depăși 10 milioane de euro. Contactat de jurnaliști, Vlad Gutău nu a vrut să spună de unde a avut banii pentru afaceri. Sursele spun că Mircia Gutău și soția sa ar putea fi cei care și-au ajutat fiul cu diferite sume sau prin influență politică. Întrebat de presă, primarul din Râmnicu Vâlcea a negat acest aspect.Cele două complexuri rezidențiale pe care le-a ridicat Vlad Gutău sunt situate într-o zonă foarte bună a orașului, la doar un minut de centru și vis-a-vis de principalul parc din Râmnicu Vâlcea, Zăvoi. În apropiere de Veranda Residence urmează să fie ridicat și un pod peste râul Olănești. Pe o distanță de mai puțin de un kilometru, vor fi trei astfel de elemente de infrastructură. Unul dintre poduri este aproape de o altă afacere a familiei Gutău: o sală de nunți deținută de fiica primarului, Cristina. La fel ca mama ei, femeia este notar public.