Peste 20.000 de absolvenți de liceu, care au picat la Bacalaureatul din vară, se pregătesc de o nouă încercare. 

Cei norocoși au fost ajutați, fără bani, de ONG-uri ori dascăli inimoși. Restul au șanse mici să câștige diploma pe propriile puteri.

Aceste ședințe de pregătire sunt contra cost. Profesorii din liceele slabe au intrat în vacanță imediat ce au aflat că majoritatea elevilor lor au fost respinși la bacalaureat. Nici ministerul nu le-a cerut să facă recuperare, așa că adolescenții au rămas pe cont propriu.

Mihaela Năbar, reprezentantă World Vision România: „Am avut profesori care au fost descurajați de profesori! Cu siguranță n-o să luăm nici a doua oară, pentru că nimic nu s-a schimbat în a doua sesiune. Nici pregătire la una dintre materii, nici consiliere, ca să-i crească stima de sine”.

Liceul Tehnologic Pallady este pe locul 120 – ultimul – în clasamentul pe București al promovării la bac. Trei sferturi dintre absolvenți au picat și mai trag un loz în sesiunea de toamnă.

La prima probă orală, de limba română, ca să primească nivelul mediu, trebuie doar să citească fluent și corect. Pentru nivelul avansat, e nevoie să extragă ideile principale. Cei experimentați vor integra experiența proprie în comentariu.

Pare greu de crezut, dar mulți candidați nu reușesc să bifeze cerințele.

 

Elev: „Spre curajul meu și așa am reușit să mă înscriu și la o postliceală pentru a-mi da mai mult curaj pentru a mă încuraja mai mult să iau bacul”.

Ovidiu Pânișoară expert în științele educației: „Trebuie să-l ajuți. Mai puțin cazul în care copilul ar putea și singur. Se face un parcurs individualizat, iar profesorul se adaptează cerințelor copiilor”.

Taxa de participare, pentru cei care au susținut deja de două ori Bacalaureatul, este de 464 de lei. După a treia încercare, șansele de reușită la BAC scad până la 15 la sută. Probele orale încep joi, iar cele scrise pe 19 august.

SURSA

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here