Statul român oferă un stimulent financiar lunar pentru angajarea elevilor de liceu și a studenților pe perioada vacanței de vară. 

Perioada maximă pentru care angajatorii pot beneficia de subvenție este de 60 de zile. Subvențiile sunt egale cu 50% din valoarea indicatorului de referință al asigurărilor pentru șomaj, adică 330 de lei. 

Angajatorii pot primi stimulentul financiar dacă aduc pe piața muncii persoane tinere care își caută un loc de muncă pentru o perioadă limitată.

„Este vorba despre beneficii în cazul de față pentru angajatorii care încadrează în muncă elevi de liceu sau studenți pe perioada vacanței de vară. Dacă încheie contracte de muncă pe o perioadă egală sau mai mică decât perioada vacanței, statul român, vă spuneam că oferă un beneficiu de jumătate din indicatorul social de referință, mai concret este vorba de 330 de lei”, a declarat Adrian Bidilici, director AJOFM Mehedinți. 

 

Angajatorii care vor să profite de acest ajutor, trebuie să încheie o convenție cu Agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor sau studenților. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here