Un bărbat care a furat în mai multe rânduri produse cosmetice dintr-un supermarket, dar şi un aparat de fotografiat din secţia de Medicină Legală a spitalului din Târgovişte a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. 

”La data de 6 aprilie a.c., în urma probatoriului administrat de poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte – Biroul Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, un bărbat, de 46 de ani, din municipiu, a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Târgovişte, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în zilele de 3, 4, 8 şi 12 martie a.c., bănuitul, în timp ce s-ar fi aflat în incinta unui supermarket din municipiului Târgovişte, ar fi sustras produse cosmetice şi de îngrijire personală şi ar fi trecut de casele de marcat fără a achita contravaloarea acestora”, anunţă luni IPJ Dâmboviţa.

Cum a reușit un tânăr de 23 de ani să sustragă peste 30.000 euro din contul iubitei. Femeia a alertat poliția

În plus, pe 5 aprilie, în jurul orei 13:30, suspectul ar fi pătruns în cabinetul de asistenţi din cadrul secţiei de Medicină Legală a spitalului din Târgovişte, de unde ar fi sustras un aparat de fotografiat.

Poliţiştii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi furt calificat, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte.

S-a aflat! Cum sunt păcăliţi clienţii în supermarket. Ce trebuie să faci ca să eviți astfel de situații

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here