Un bărbat în vârstă de 65 de ani și-a pierdut viața miercuri într-un incendiu care a cuprins o locuință din localitatea Vintileanca, județul Buzău, conform informațiilor transmise de ISU Buzău. Ce au transmis autoritățile în acest caz
Focul s-a extins rapid, afectând podul casei, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. În timpul intervenției, pompierii au descoperit în interiorul locuinței o victimă inconștientă. Echipajul SMURD prezent la fața locului a început imediat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, bărbatul nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decedat.
La locul incidentului au intervenit un echipaj cu autospecială de stingere și ambulanța SMURD. Autoritățile urmează să investigheze cauzele incendiului și împrejurările în care bărbatul și-a pierdut viața.