Scene desprinse parcă din filme în Capitală. Un şofer de 65 de ani a fost încătuşat după ce a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor şi a acroşat cu maşina un echipaj chemat în ajutor. El a fost urmărit pe străzile din Sectorul 5, iar în momentul în care a fost prins, a avut un comportament agresiv. Bărbatul a refuzat atât testarea, cât şi prelevarea de mostre biologice la INML.
”La data de 20 iulie a.c., în jurul orei 00:30, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, îi timp ce desfăşurau activităţi de supraveghere a traficului rutier au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autovehicul la volanul căruia se afla un bărbat, care nu s-a conformat şi, pentru a se sustrage, şi-a continuat deplasarea”, a anunţat Poliţia Rutieră.
Potrivit sursei citate, agenții au pornit în urmărirea acestuia pe mai multe străzi din sectorul 5 al Capitalei, reuşind să-l oprească abia după ce un echipaj venit în sprijin a fost acroşat.
Bărbatul a adoptat un comportament agresiv şi necooperant. Acesta a fost încătușat. ”Conducătorul autovehicului în vârstă de 65 de ani a refuzat testarea cu aparatura din dotare, motiv pentru care a fost condus la sediul INML în vederea prelevării de mostre biologice, unde, din nou a refuzat”, relatează Poliţia Capitalei.
În cauză a fost deschis un dosar penal în cadrul căruia se efectuează cercetări in rem pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute si pedepsite de art. 337 din Codul Penal, referitor la refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.