Un bărbat în vârstă de 53 ani din Iași a fost împușcat mortal la o partidă de vânătoare de vulpi, de un alt participant. Ambii bărbați erau deținători legal de arme și muniții letale de vânătoare și membri vânători cu drepturi depline. 

La data de 11 octombrie, ora 20:50, Inspectoratul de Poliție Județean Iași a fost sesizat prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat a fost împușcat cu o armă de vânătoare.

Autoritățile s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări a rezultat faptul că un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost împușcat mortal de un alt individ în vârstă de 45 de ani, în timp ce ambii se aflau la o partidă de vânătoare legal autorizată pe raza comunei Popești din județul Iași, relatează publicația locală ziaruldeiasi.

Polițiștii au făcut verificări, în urma cărora au constatat faptul că cei doi bărbați erau deținători legal de arme și muniții letale de vânătoare și membri vânători cu drepturi depline, iar activitatea de vânătoare s-a desfășurat în baza unei autorizații colective, la specia vulpe. În cauză, autoritățile efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here