Un bărbat a fost transportat la spital după ce a fost înjunghiat în fața unei săli de jocuri de noroc din Constanța.
Potrivit IPJ Constanța, la data de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 19.42, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, pe bulevardul 1 Mai, în fața unei săli de jocuri, o persoană ar fi fost agresată cu un obiect tăietor-înțepător în zona abdominală.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat, de 32 de ani.
Conform primelor cercetări efectuate, a reieșit faptul că victima ar fi avut un conflict spontan cu o persoană necunoscută.
Victima a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, în vederea identificării persoanei implicate în altercație și stabilirea tuturor împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului, la finalizarea acestora urmând a se lua măsurile legale care se impun.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea”, Anamaria Stoica, un tânăr a fost înjunghiat în abdomen și transportat la Spitalul Județean Constanța:
„În această seară, am fost solicitați să intervenim prin apel la numărul unic de urgență 112, la o persoană care prezenta o plagă prin înjunghiere. La fața locului ne-am deplasat cu un echipaj de prim-ajutor și un echipaj de terapie intensivă mobilă. Sosiți la fața locului, colegii au găsit o victimă de sex masculin, în vârstă de aproximativ 30 de ani, care prezenta o plagă la nivelul abdomenului, acesta fiind ulterior transportat la Spitalul Județean Constanța pentru investigații medicale amănunțite, conștient, cooperant”.
Reprezentanții IPJ Constanța au precizat că agresiunea a avut loc în urma unui conflict dintre victimă și o persoană necunoscută:
„La data de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 19.42, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, pe bulevardul 1 Mai, în fața unei săli de jocuri, o persoană ar fi fost agresată cu un obiect tăietor-înțepător în zona abdominală. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat de 32 de ani. Conform primelor cercetări efectuate, a reieșit faptul că victima ar fi avut un conflict spontan cu o persoană necunoscută. Victima a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate. În cauză, polițiștii continuă cercetările, în vederea identificării persoanei implicate în altercație și stabilirea tuturor împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului, la finalizarea acestora urmând a se lua măsurile legale care se impun”, se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.