Caz șocant în județul Bihor. Un bărbat care a fost ținut sclav timp de 13 ani, la o fermă, a fost eliberat de oamenii legii. Proprietarii, soţ şi soţie, vor fi cercetați în arest la domiciliu. 

Doi bihoreni din Valea lui Mihai sunt anchetați în arest la domiciliu pentru trafic de persoane în modalitatea exploatării prin muncă, potrivit e-Bihoreanul.Victima este un bărbat cu dizabilități psihice, acum în vârstă de 43 de ani, fără posibilități de trai, care ar fi fost exploatat într-un mod medieval încă din 2011.„Profitând de situația sa de vulnerabilitate, cei doi l-ar fi cazat în condiții improprii, la ferma de animale pe care aceștia o dețin în proximitatea localității Valea lui Mihai, unde l-ar fi exploatat prin muncă zilnică, supunându-l la violențe fizice repetate și tratamente degradante”, se arată în comunicatele transmise.Ca victima să nu poată pleca, cei doi i-au luat actele de identitate și actele medicale, privându-l de tratamentul necesar afecțiunilor de care suferă. Mai mult, aceştia „ar fi încasat ajutoarele sale sociale, aspecte ce au contribuit la vulnerabilitatea sa, creând condițiile ideale exploatării”.Cei doi suspecți, un bărbat de 64 de ani şi soţia sa în vârstă de 68 de ani, vor fi cercetați în arest la domiciliu.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here