Jucătoarea cehă Barbora Krejcikova, locul 33 WTA, s-a calificat, miercuri, în semifinalele turneului de la Roland Garros, trecând în sferturi de sportiva americană Cori Gauff, numărul 25 mondial şi favorită 24. Krejcikova s-a impus cu scorul de 7-6 (6), 6-3, într-o oră şi 50 de minute. În penultimul act, Barbora Krejcikova o va întâlni pe câştigătoarea meciului Maria Sakkari (Grecia), locul 18 WTA şi favorită 17 – Iga Swiatek (Polonia), locul 9 WTA şi cap de serie numărul 8. Mai sunt calificate în semifinale rusoaica Anastasia Pavliucenkova, locul 32 WTA şi cap de serie numărul 31, şi slovena Tamara Zidansek, locul 85 WTA. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].